Cei care ne alcătuiesc „agenda informativă“ par a ne suspecta de prostie, ignorând voit faptul că publicul din România ar putea consuma şi altceva.

Trebuie să recunoaştem că am ajuns mari risipitori de speranţe. Contemplăm cu cinism lunga noastră prăbuşire sufletească, fiind perfect conştienţi de răul pe care ni-l pricinuim.

Tânăr sau vârstnic, românul nu mai crede că se va schimba ceva în bine în ţara lui. Cel puţin nu într-un timp rezonabil în raport cu durata propriei vieţi. Dramatic şi dezarmant, totodată. De aici pleacă majoritatea neplăcerilor noastre zilnice.

Resemnarea a blocat evoluţia societăţii româneşti, iar marea provocare este să ieşim din acest blocaj psihologic. Ce-i drept, cu liderii pe care-i avem azi, în mai toate domeniile, nu-ţi dă mâna să fii optimist.

Ni s-a indus, parcă programatic, sentimentul inferiorităţii faţă de ceilalţi europeni. S-au confecţionat cu grijă „etichete" aplicabile românilor oricând şi fără o minimă cercetare prealabilă - „hoţ", „leneş", „şmecher", „prost educat". Ne plângem de milă, în talk-show-uri melodramatice, pentru că italienii şi francezii ne aruncă în faţă astfel de cuvinte grele, însă, de multe ori, în cadrul aceloraşi emisiuni, ne comportăm de parcă vrem să le dăm dreptate. Noroc că italienii şi francezii sunt destul de ocupaţi, în ultima vreme, cu criza care bântuie prin Europa.

Ca şi cum n-ar fi de ajuns, se cultivă, în mod parşiv, o stare generală de nelinişte. Oriunde ai privi dai peste tot felul de nenorociri - accidente cumplite, tâlhării, crime.

M-am întrebat adeseori la ce ne foloseşte să auzim „ştiri" despre câte un nefericit care şi-a pus capăt zilelor sau despre familii dispărute în accidente oribile. Cei care ne alcătuiesc „agenda informativă" par a ne suspecta de prostie, ignorând voit faptul că publicul din România ar putea consuma şi altcev