Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am mai pierdut un trofeu: homo sapiens a apărut în Anglia

Publicat in Romania Libera, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Cel mai bătrân om modern (Homo Sapiens) nu a trăit în România, cum s-a crezut până acum, ci în Italia şi Marea Britanie. Astfel au decis recent oamenii de ştiinţă după ce au reanalizat o serie de fosile folosind mijloace ultramoderne.

La institutul de cercetare britanic „Oxford Radiocarbon Accelerator Unit" au fost testate recent două fosile: una provenind din Anglia, care nu era mai mult decât o falcă şi trei dinţi, şi o alta din sudul Italiei, formată din doi dinţi de copil. Acestea au fost descoperite cu mai mult de două decenii în urmă, dar acum au fost investigate folosindu-se mijloace ştiinţifice mult mai moderne.

Am pierdut prima poziţie

Rezultatul a fost unul surprinzător, care au arătat că vorbim despre „descoperirea celor mai vechi rămăşiţe ale omului modern din întreaga Europă", după cum scrie cotidiantul „New York Times".

Testele au arătat că rămăşiţele descoperite în Anglia sunt vechi de 43-45.000 de ani, iar cele din Italia au o vechime între 41.500 şi 42.200 de ani. Până la această descoperire, cele mai vechi rămăşiţe ale lui Homo Sapiens modern erau cele găsite în România, în 2002, la „Peştera cu oase". Vârsta fosilelor de la noi a fost estimată la 37.8000-42.000 de ani. „Peştera cu Oase" este un sistem de 12 galerii carstice (formate în roci calcaroase), situat în Valea Minişului, în apropiere de oraşul Anina, judeţul Caraş-Severin. Aici au fost descoperite fosilele, provenind de la trei indivizi - numiţi de cercetători „Oase 1", „Oase 2" şi „Oase 3".

Descoperirea celor mai vechi fosile ale omului modern în România s-a datorat, spun spe-cialiştii, hărniciei speologilor şi a faptului că astfel de „urme" s-au conservat mai bine în unele zone ale ţării noastre. Este foarte posibil ca, în timp, şi alte rămăşiţe ale omului modern să fie găsite în alte peşteri ale lumii sau - aşa cum s-a întâmplat cu exemplarele din Italia sau Ma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 45 minute
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 7 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

JO Paris 2024: CIO a autorizat 39 de ruşi şi belaruşi să participe sub un drapel neutru

News.ro acum 50 minute
Comitetul Internaţional Olimpic a autorizat 22 de sportivi ruşi şi 17 belaruşi să participe sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Paris. CIO a publicat, în 15 iunie, o primă listă de sportivi ruşi şi belaruşi, din patru discipline (lupte, hal

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum 2 ore
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Focar de E.coli în Marea Britanie: cel puţin o persoană a murit din cauza unei variante periculoase a bacteriei

News.ro acum 38 minute
O epidemie de E. coli este în curs de desfăşurare în Marea Britanie, iar o persoană a murit, a anunţat joi Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), numărul total de cazuri confirmate crescând la 275, relatează Reuters. UKHSA a decl

Curtea Supremă a SUA permite avorturile de urgenţă în Idaho, într-o decizie temporară ce este de mare interes în SUA

News.ro acum 30 minute
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi să permită - deocamdată - efectuarea avorturilor în Idaho atunci când femeile însărcinate se confruntă cu urgenţe medicale, judecătorii dispensându-se de problema controversată fără a decide de fapt cazul

Vremea

București
acum

27°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

21°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°