Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspecti de trafic de droguri retinuţi de poliţiştii Constănţeni

Publicat in Ziua Constanta, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, împreună cu poliţiştii antidrog din cadrul BCCO Constanţa, verificând o informaţie despre o cultură ilicită de cannabis organizată în sere artizanale, în curtea unei locuinţe din sat Credinţa, comuna Chirnogeni, astăzi 03 noiembrie a.c., ora 13.15 au prins în flagrant trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 37 ani, din Constanţa, în momentul în care se deplasau de la imobilul respectiv, cu două autoturisme, în care se aflau echipamente şi substanţe folosite la cultura ilicită, cât şi cantitatea de aproximativ 20 kg masă vegetală verde. La momentul flagrantului, suspecţii nu au oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, încercând să spargă barajul acestora. Oamenii legii au făcut uz de armamentul din dotare în condiţiile legii, fără a se înregistra victime sau pagube materiale, reuşind să-i blocheze şi imobilizeze pe cei trei bărbaţi. Acestora li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "cultivare, producere, punere în vânzare, transport şi alte operaţiuni privind circulaţia drogurilorde risc, fără drept" şi "asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni". Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor DIICOT, Serviciul Teritorial Constanţa, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi luării măsurilor legale. În scurt timp vă vom trimite link-ul de unde puteţi accesa imaginile de la faţa locului. Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, împreună cu poliţiştii antidrog din cadrul BCCO Constanţa, verificând o informaţie despre o cultură ilicită de cannabis organizată în sere artizanale, în curtea unei locuinţe din sat Credinţa, comuna Chirnogeni, astăzi 03 noiembrie a.c., ora 13.15 au prins în flagrant trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 37 ani, din Constanţa, în momentul în care se deplasau

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Covaci, internat din nou în spital. Mesajul transmis de colegii de la Phoenix

Press Alert acum 26 minute
Foto: arhivă „Nicu Covaci este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace”, transmite Phoenix, după ce fondatorul trupei a fost internat din nou la spital. „Bună dimineața! Vă rugam, acum o vreme, să considerați informațiile oficiale, p

Accident cu mai multe persoane rănite în judeţul Sălaj. A fost activat planul roşu de intervenţie

Mediafax acum 56 minute
UPDATE Conform ISU Sălaj, accidentul s-a produs între două autoturisme şi au fost implicate 12 persoane. 7 persoane au fost duse la UPU Zalău. Celelalte persoane implicate nu au avut nevoie de transportul la spital. ŞTIREA INIŢIALĂ Şase persoane sun

HiSky va opera primul zbor direct București - New York, după o pauză de 20 de ani

Wall-Street.ro acum o ora
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani. Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 2 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Dispariţia unui bărbat din Botoşani, plecat la muncă în Germania, anunţată după mai bine de un an şi jumătate de când nu a mai putut fi contactat de familie

News.ro acum o ora
Un bărbat din Botoşani, plecat la muncă în Germania şi cu care familia nu a mai putut lua legătura încă din octombrie 2022, este căutat de poliţişti. Aceştia au anunţat, vineri, care sunt semnalmentele bărbatului. ”Poliţiştii botoşăneni efectuează v

Martha "reală" din Baby Reindeer dă în judecată Netflix pentru o sumă uriașă. Ce a reclamat femeia FOTO

Ziare.com acum 14 minute
Femeia din Scoția care s-a identificat ca fiind sursa de inspiraţie din spatele personajului Martha Scott din serialul "Baby Reindeer", produs de Netflix, a dat în judecată gigantul de streaming pentru defăimare și cere o sumă uriașă. După lansarea

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Dosarul Vlad Pascu, nou termen la Judecătoria Mangalia / Instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice / Pascu ar urma să fie prezent în sală / Tatăl tânărului ucis: Merită măcar 15 ani de închisoare

News.ro acum 33 minute
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

(P) Întâlnire surpriză, înaintea alegerilor. Gabriela Firea, discuţie cu femeile rome din Capitală

News.ro acum 50 minute
Gabriela Firea mizează la alegerile de duminică, 9 iunie, şi pe sprijinul femeilor rome din Bucureşti. Într-o postare pe contul personal de socializare, candidata PSD a postat imagini de la o întâlnire cu femei din comunitatea romă din Capitală. „Fe

VIDEO S-a deschis Transfăgărăşanul. Mesajul drumarilor: atenţie la urşi!

Mediafax acum o ora
„Precizăm că circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea traficului în condiţii de siguranţă”,

Vremea

București
acum

27°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°