Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Episodul 4 Minunea de la Fort Worth

Publicat in Adevarul, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Anii de după Montreal au fost dificili pentru Nadia, care la un moment dat ajunsese de nerecunoscut, dar „Zeiţa de la Montreal“ a revenit spectaculos la Mondialele din 1979. „Adevărul“ vă prezintă în 10 episoade povestea Nadiei Comăneci, care se va încheia la 12 noiembrie când marea campioană împlineşte 50 de ani. După ce a triumfat la Montreal, în 1976, pentru Nadia viaţa s-a schimbat. Celebritatea îi apăsa pe umeri, iar sistemul comunist abia a aşteptat să profite de asta. Când totul părea că se va prăbuşi, Nadia a redevenit Nadia şi a demonstrat lumii întregi că rămâne cea mai bună.

Nadia a fost eroina Jocurilor Olimpice de la Montreal, în 1976, când nu împlinise încă 14 ani. Făcea gimnastică de 7 ani şi mulţi s-au întrebat când a avut timp să se mai şi joace acest copil? Răspunsul l-a dat Bela Karolyi. „Copilul Paganini exersa zece ore zilnic. Lucra bine, primea şi masa de seară. Iar cel care stătea cu ochii pe el era chiar tatăl lui. Marea performanță nu este posibilă altfel. Vrei sau nu să o atingi. Nu e cale de mijloc! Nadia a înțeles asta. Şi sper să o facă şi de acum înainte!", a declarat antrenorul, după concursul olimpic.

Karolyi avea ochi pentru toate şi era un tip strict. O întâmplare povestită de Ioan Chirilă demonstrează asta. S-a întâmplat la sfârşitul unei zile de concurs, la Montreal, în 1976. Nadia a întârziat la conferința de presă. Fusese reținută la controlul antidoping. Marta i-a explicat atunci soțului ei că medicii i-au oferit o sticlă cu apă minerală. „Sper că n-a băut-o! Te rog să-i pui la punct dacă se întâmplă şi mâine!", a replicat Bela Karolyi. „Oh, cât de neplăcut e gândul că trebuie să treci printre cordoane de polițişti şi că e foarte prudent să refuzi o sticluță de apă minerală în timp ce flacăra olimpică, aprinsă cu laserul, e adevărat, arde în numele păcii şi al bunei înțelegeri", scria Nea Vanea.

Începuse războ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 26 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum 45 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 3 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Doi frați români au fost împușcați pe stradă, în Spania. Ar fi vorba de o reglare de conturi între traficanții de droguri

Ziare.com acum 3 ore
Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor. Unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce fratele său a ajuns în comă la spital, acolo unde medicii încearcă să-i salveze viaţa. Potrivit primelor date strâns

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 3 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

Mobilizare pentru salvarea unei persoane rătăcite în zona lacului Tivoli din Sovata

Radio Mures acum 9 minute
Polițiștii stațiunii Sovata au fost sesizați ieri seara cu privire la dispariția unui bărbat de 77 de ani. Din verificările efectuate, cel în cauză s-ar fi pierdut de grupul de turiști cu care se afla, în drumeție în zona lacului Tivoli, fără a se m

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

G4Media acum 10 minute
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova, după ce în legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură, modificările fiind operate pentru a exclude vulnerabilită

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/25°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°