După incidentele de la partida cu Steaua, ploieştenii vor să aibă o galerie inedită la cele şase meciuri de pe teren propriu pe care teoretic ar trebui să le joace cu porţile închise până în aprilie 2012.
Chiar dacă a fost recidivistă în ceea ce priveşte problemele cu huliganii, Petrolul a scăpat de pedeapsa maximă prevăzută de regulament: zece meciuri disputate cu porţile închise pe teren propriu.
Comisia de Disciplină le-a dat prahovenilor o suspendare de şase jocuri, însă aceştia sunt tot nemulţumiţi! Tocmai de aceea, oficialii clubului au şi anunţat că vor ataca decizia la Comisia de Recurs. Pe lângă acest demers, „lupii" au venit şi cu o propunere pentru Liga Profesionistă de Fotbal. „Petrolul va face recurs şi, totodată, va solicita LPF să permită accesul copiilor şi femeilor, pe Stadionul «Ilie Oană», la meciurile supuse interdicţiei dictate de Comisia de Disciplină", se arată într‑un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului.
Fener a avut 40.000 de femei şi copii în tribune
Ideea ploieştenilor nu este originală. Ea a fost preluată de la turci. Mai precis, de la clubul Fenerbahçe. Chiar în acest sezon, „canarii" au avut terenul suspendat şi ar fi trebuit să dispute meciul cu Manisaspor fără spectatori. Totuşi, oficialii lui Fener au obţinut o derogare din partea Ligii care le-a permis să găzduiască întâlnirea cu femei şi copii până la 12 ani în tribune. Rezultatul? Fener a avut o galerie inedită, formată din 40.000 de oameni! N-a fost însă de ajuns ca să şi câştige meciul, care s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1.
Răchită vorbeşte despre retrogradare
În cazul în care decizia Comisiei de Disciplină va rămâne în vigoare, Petrolul îşi va avea suporterii alături abia în meciul cu CFR Cluj din etapa a 26-a, programată la data de 4 aprilie 2012. Această situaţie îi dă dureri de cap antrenorului Vivi Răchită. „