Agenţia Naţională de Integritate a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că a sesizat organele judiciare competente cu privire la viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia, care s-ar fi aflat într-un conflict de interese. ANI susţine că în 2006, Biro a semnat, în calitate de viceprimar, contractul de închiriere pentru imobilul de pe strada Republicii nr. 59, fostul Roma Bar, către fundaţia Partium, fundaţie la care ea este membru fondator. Mai mult, ANI spune că, la data închirierii acelui spaţiu, Primăria Oradea nici nu era proprietarul imobilului.
Biro Rozalia a făcut precizări cu privire la acest subiect printr-un comunicat de presă, trimis cu 7 ore mai târziu după ce comunicatul ANI a fost publicat de presă. În primul rând, viceprimarul spune că a aflat din presă de "posibilele nereguli constatate", deşi recunoaşte că încă din "luna iunie 2011 am primit o înştiinţare de la ANI prin care mi s-a adus la cunoştinţă deschiderea unui dosar de evaluare a activităţii mele în calitate de viceprimar precizând numărul dosarului fără a menţiona obiectul clar a evaluării".
Apoi, Biro spune că, printr-o dispoziţie a primarului Oradiei din 2004, "se delegă unele competenţe privind semnarea actelor viceprimarului Biró Rozália printre altele şi atributul de "responsabil de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public, domeniului privat al municipiului Oradea"". Aceeaşi dispoziţie spune că "în lipsa primarului atribuţiile conferite de lege primarului, vor fi exercitate de către doamna viceprimar Biró Rozália".
Viceprimarul mai spune că pentru închirierea fostului Roma Bar s-a realizat o licitaţie publică în ianuarie 2006, spaţiul având destinaţia de sediu asociaţii şi fundaţii. La licitaţie au participat doi ofertanţi, iar Fundaţia Partium a oferit preţul cel mai ridicat pentru chirie, deci a fost declarată câştigătoare.
"Ca u