Azi mă gândesc la D.I. Suchianu, un extraordinar critic de film, scriitor, ziarist, critic literar. O carte a sa, numită „Foste adevăruri viitoare”, mi-a căzut din bibliotecă şi am recitit-o socotind căderea un semn. Amintri, portrete, eseuri impresionante, fascinante, tulburătoare. Prezentul spune că el este o permanentă logodnă de trecut şi viitor. Universul cuprinde tot ce s-a petrecut şi tot ce se va petrece de azi înainte şi totodată şi ziua de azi.
„Cu mâine zilele-le adaugi,/ Cu ieri viaţa ta o scazi,/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi!”
Aleg din toate eseurile-minune unul care m-a impresionat din toate punctele de vedere. El se numeşte „La moartea lui Mihail Sebastian”. Întâi o să dau câteva informaţii, pentru o mai bună înţelegere. Mihail Sebastian a murit pe 28 mai 1945 pe Bulevardul Elisabeta, într-un accident care l-a ucis pe loc. Sebastian fusese la prânz la părinţii săi şi pleca spre Universitate, ca să ţină studenţilor o lecţie despre... Un camion, în mare viteză, l-a proiectat pe trotuar de pe carosabil, dar toţi martorii oculari spun că el se afla nu pe carosabil, ci pe refugiul staţiei de tramvai. Mihail Sebastian a fost omorât. Motive ar fi fost destule. Scrisese o carte, „Vin ruşii”, dar şi discursul către ţară, de pe 31 august, al Regelui tot el îl scrisese. Se simţea, după cum mărturisea prietenilor, urmărit şi hărţuit. Moartea lui în acea splendidă zi de mai va rămâne pentru totdeauna o taină.
Iată ce scrie D.I. Suchianu despre acea zi, despre acel om, despre acea întâmplare!
„Lui Mihail Sebastian viaţa i-a acordat onoarea nenorocirii! Accidentul a venit după un şir lung de mari necazuri: i-a ars casa de două ori, i s-a furat valiza unde avea unicul exemplar al unui roman pe care îl terminase şi lucrase la el cinci ani... şi atâtea altele!”
Mihail Sebastian a fost un scriitor exigent, atât d
