Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vendetă, la Transporturi Comisarul şef Caliţoiu a câştigat împotriva IGPR

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

La mai bine de un an şi jumătate de când şeful Biroului Cercetări Penale din cadrul Poliţiei Transporturi Constanţa şi-a dat în judecată superiorii, pentru că l-au notat cu calificativul „Bun" la ultima evaluare, comisarul şef Paraschiv Caliţoiu a câştigat procesul cu Inspectoratul General al Poliţiei Române. Judecătorii Tribunalului Constanţa au decis să anuleze fişa de evaluare contestată de şeful de la Cercetări Penale, însă au respins cererea privind acordarea de daune. Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. După cum menţionam în ediţiile precedente, Caliţoiu reclamase în instanţă că respectivul calificativ nu reflecta activitatea sa, ci ar fi fost o răzbunare din partea superiorilor pentru faptul că sesiza organele competente cu privire la neregulile pe care le sesiza din interiorul instituţiei.

Litigiul a fost înregistrat pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa pe data de 22 aprilie 2010, cauza primind numărul 5036/118/2010. În proces, comisarul şef Paraschiv Caliţoiu a avut calitatea de reclamant, pârâţi fiind Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Secţia Regională a Poliţiei Transporturi Constanţa. La finalul unui proces care a durat mai bine de un an şi jumătate, judecătorii au ajuns la concluzia că şeful Cercetărilor Penale nu ar fi trebuit catalogat drept „Bun", calificativul fiind injust acordat, astfel că, pe cale de consecinţă, instanţa a anulat fişa de evaluare întocmită pentru comisarul şef Paraschiv Caliţoiu. După cum precizam în ediţiile din cursul anului trecut, în luna aprilie 2010, Paraschiv Caliţoiu a contestat în instanţă Fişa de Evaluare a activităţii sale pentru perioada 1 decembrie 2008 - 31 noiembrie 2009, susţinând că aprecierea activităţii sale doar cu calificativul „Bun" ar fi fost nedreaptă şi nelegală şi ar fi fost cauzată de mai multe rapoarte negative pe care comand

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 39 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 25 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 13 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 28 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 20 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum 2 ore
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

21°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°