Deşi a făcut furori cu trupul ei apetisant în pictorialele nud, Alice Iotta a demonstrat că nu este deloc mulţumită de felul în care arată şi a intrat în plin proces de transformare fizică.
Astel, după ce şi-a mărit buzele şi a încercat câteva proceduri de atenuare a ridurilor, blonda şi-a făcut şi o intervenţie chirurgicală pentru ridicarea feselor: "Eu aveam fundul mai lunguieţ aşa, nu era bombat şi chiar aveam un complex din cauza acestui lucru. Dar durerile sunt groaznice, nici prin gând nu mi-a trecut ce trebuie să suport. Pur şi simplu îmi venea să mă tăvălesc. Practic, mie mi-au implantat două şnururi, care sunt legate de oase, pentru a se crea efectul de ridicare. De patru săptămâni nu reuşesc să dorm noaptea, nu pot să stau decât pe burtă, nu pot să merg, nu mai suport durerea de nicio culoare şi iau câte un pumn de medicamente", a declarat Alice pentru CANCAN.
Aceste dureri atroce n-au determinat-o pe sora Simonei să se răzgândească în privinţa altor operaţii, astfel că săptămâna viitoare se va supune unei noi intervenţii chirurgicale, de data aceasta la sâni: "Este a treia operaţie de implanturi. Prima mi-am făcut-o în 2003, a doua în 2008, după ce am alăptat, iar acum nu mai sunt mulţumită de sânii mei din cauză că am slăbit. Îmi voi pune proteze de 450 de mililitri", ne-a mai spus Alice.
Sora Simonei Sensual, nesigură de frumuseţea ei? Şi-a făcut operaţii estetice ca să semene cu o prietenă bună Alice Iotta, o mămică super sexy! Îţi vine să crezi că are un băieţel de 5 ani?
Deşi a făcut furori cu trupul ei apetisant în pictorialele nud, Alice Iotta a demonstrat că nu este deloc mulţumită de felul în care arată şi a intrat în plin proces de transformare fizică.
Astel, după ce şi-a mărit buzele şi a încercat câteva proceduri de atenuare a ridurilor, blonda şi-a făcut şi o intervenţie chi