Pentru subsemnatul, este cat se poate de evident ca resentimentele adesea violente in legatura cu monarhia, care s-au produs cu ocazia primei reveniri a Regelui Mihai in tara au aceeasi sorginte cu inflamarea unora privind pe cei care, nu-i asa, n-au mancat dimpreuna cu noi salam de soia si acum (atunci) vin sa se infrupte din belsugul nostru.
Sau cu revolta altora privind reintoarcerea "mosierilor" care au pus botnite taranilor la culesul strugurilor boieresti.
Au fost acestea, si altele asemenea, sechele ale educatiei comuniste care, vrand-nevrand, s-au insurubat in mintile multora dintre noi, in baza principiului propagandistic conform caruia daca repeti zi de zi aceeasi minciuna, ea tinde sa capete statut de adevar peremptoriu. Povestea cu botnitele a fost, de exemplu acreditata ca atare din studiul timp de decenii a romanului "Descult", apartinand unui scriitor cu constiinta uneori pusa la mezat, Zaharia Stancu.
Nu-i vorba, au existat regizori talentati si subtili, printre care si un presedinte de "onoare" al unui partid actual care au stiut sa speculeze si sa canalizeze nici macar prea subtil aceste impulsuri intrate in subconstientul maselor. Acelasi lider care acum, cand i-a trecut vremea candidaturilor, se prapadeste de dragul celor pe care ii infiera cu manie proletara pe vremuri.
Discutia despre formele de guvernamant, in care se include si monarhia, ar trebui sa iasa de sub spectrul prejudecatilor, temerilor instinctive si chiar al personalizarilor insistente. Nu ar trebui sa fie vorba de Mihai I sau, iata, mai nou de printul Charles, pe care unii il crediteaza cu intentia de a fi un rege al romanilor datorita insistentei cu care ne cultiva, ne popularizeaza, ne face lobby, acolo unde altii se intrec sa ne ponegreasca, pe drept si pe nedrept.
Ar trebui, in primul rand, sa stim ce este o monarhie
