În oraşul Ruina se înalţă Citadela, un munte semeţ, în ale cărui măruntaie se află sediul unui ordin călugăresc, Sanctus, depozitar al unor secrete păzite cu străşnicie. Deşi se află în Turcia, este un stat în stat, cu propriile lui legi şi sistem de justiţie, nedând nimănui socoteală. Ierarhia e strictă şi modul de exercitare a puterii e stabilit cu precizie. Un înalt prelat deţine funcţia supremă. Lui i se supun un abate, un şambelan, un bibliotecar şi numeroşi călugări cu diverse funcţii mai mărunte, care îndeplinesc orice poruncă, fără crâcnire. Ei se supun unor ritualuri bizare, se flagelează şi îşi provoacă în mod deliberat răni. Cei care manifestă nesupunere sau încearcă să pătrundă în criptele cu acces limitat sunt pedepsiţi în chipuri îngrozitoare: li se scot ochii, li se taie limba, li se toarnă plumb topit în urechi. Trupul astfel schingiuit e expulzat din Citadelă, pentru a servi, drept pildă, celor care s-ar mai încumeta să iscodească în căutarea cunoaşterii interzise. Adică a naturii Sacramentului, ştiut doar de câţiva aleşi, marele mister protejat de la începuturile creştinismului.
Niciun străin nu poate pătrunde în acest spaţiu. Nimeni nu poate pleca în lumea exterioară fără un ordin expres. Cine încearcă să se salveze este ucis. Un singur om a reuşit să sfideze interdicţia şi să scape cu viaţă. Un altul, erou important în structura narativă a lui Simon Toyne, s-a aruncat de pe munte purtând asupra lui un mesaj cifrat, care să atragă atenţia omenirii asupra faptelor atroce comise în numele credinţei în acel labirint de galerii şi firide. O credinţă bazată pe frică, pe teroare.
Din această pricină, locul e înconjurat de numeroase legende. Se spune că în această ambianţă se păstrează crucea pe care a fost răstignit Hristos, coroana lui de spini, lancea care i-a pătruns trupul, Sfântul Graal din care a băut. Alţii vorbesc despre documente
