Într-o ţară normală, deputaţii şi senatorii sunt aleşi ca să facă legi şi automat orice om de rând crede că parlamentarii sunt primii care ar trebui să le şi respecte. În ţara lui Băsescu, se pare că legea trebuie respectată doar de către alegători, aleşii, mai ales cei portocalii, nu se mai împiedică în asemenea „amănunte”.
Un asemenea caz este cel al deputatului PDL Viorel Arion, supranumit şi „265 de contracte cu statul”. Acesta este acţionar majoritar (deţine 54 la sută) la firma SC COMSER SRL Hunedoara. În 2006, firma a început să ridice o clădire, în centrul municipiului, doar că, aşa cum îi stă bine unei firme cu acţionari politicieni, a depăşit suprafaţa prevăzută în proiect. Prin urmare, o parte din clădire este poziţionată pe domeniul public. Pentru că nu s-a pus în legalitate, recepţia clădirii nu s-a putut face, astfel că aceasta nu are nici autorizaţie de funcţionare.
Pe cale de consecinţă, firma nu plăteşte taxe şi impozite locale pentru respectiva clădire, situată în buricul târgului, pe bulevardul Corvin.
O bagatelă pentru deputatul PDL Viorel Arion. Întrebat în emisiunea „La… concret” de la Antena 1 Deva, dacă are autorizaţie pentru respectiva clădire, Arion a răspuns cu nonşalanţă că nu desfăşoară activităţi comerciale în imobil. „Să mă amendeze”, a spus el. Simplu, nu?! Totuşi, clădirea nu e goală. Acolo îşi fac veacul mai mulţi pensionari, pe care Viorel Arion i-a reunit într-o ligă a pensionarilor. Nu contează că o clădire nerecepţionată poate prezenta pericol pentru vieţile pensionarilor. Nu contează nici că Viorel Arion a fost unul dintre parlamentarii care au votat pentru reducerea cu 15 la sută a pensiilor şi cu 25 la sută a salariilor bugetarilor, pentru că „aşa i-a cerut partidul”. Acum se revanşează, chipurile, oferindu-le pensionarilor posibilitatea să joace şah şi table într-o clădire nerecepţionată şi fără autorizaţi