Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premier interimar în Grecia, până în februarie

Publicat in Bursa, marți 8 noiembrie 2011 ·

Liderii celor două partide politice majore din Grecia negociau, ieri, alegerea unui nou guvern interimar, de uniune naţională, care va avea ca sarcină adoptarea pachetului de salvare destinat ţării.

Premierul socialist George Papandreou, care a acce-ptat să părăsească această funcţie după tensiunile pe care le-a creat, săptămâna trecută, în ţară şi în întreaga Europă, a discutat cu liderul conservator Antonis Samaras, cu privire la un guvern care să conducă ţara timp de 15 săptămâni. Noua administraţie va trebui să aprobe, până la alegeri, pachetul de salvare de 130 de miliarde de euro stabilit de creditorii internaţionali ai Greciei la data de 27 octombrie.

Până la închiderea ediţiei, agenţiile internaţionale de presă informau că viitorul premier grec ar putea fi economistul Lucas Papademos, fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

"Am putea spune: habemus Papademos (< avem un Papademos >), dar încă nu este cazul", a declarat Georges Karatzaferis, liderul formaţiunii de extremă-dreapta din Grecia, după o întrevedere cu preşedintele ţării, Carolos Papoulias.

Karatzaferis a pus trei condiţii pentru participarea la viitorul Cabinet: încetarea reducerilor salariale şi ale pensiilor, păstrarea suveranităţii naţionale şi suspendarea privatizărilor.

Oficialii celor două partide politice majore elene au confirmat că fostul bancher BCE, în vârstă de 64 de ani, este un candidat pentru funcţia de premier, însă nu există vreun indiciu că şi acesta îşi doreşte funcţia din fruntea Cabinetului de la Atena.

Comisia Europeană aşteaptă din partea Greciei un răspuns clar cu privire la evoluţiile politice şi economice interne, înainte să decidă deblocarea celei de-a şasea tranşe, în valoare de 8 miliarde de euro, din programul de asistenţă financiară internaţională convenit anul trecut cu UE şi FMI.

Ieri seară, miniştrii finanţel

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum profită FCSB de triumful lui Real Madrid din finala Ligii Campionilor

HotNews acum 2 ore
„Galacticii” au câștigat sâmbătă searp al 15-lea trofeu UCL, după 2-0 cu Borussia Dortmund. FCSB a urmărit cu interes finala Champions League, una care influențează considerabil traseul „roș-albaștrilor” în preliminariile viitorului sezon, scrie Gol

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 2 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 2 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum o ora
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum o ora
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 2 iunie 2024. Care sunt numerele câştigătoare

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 2 iunie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La ultimele trageri, Loteria Română a acordat peste 16.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 868.300 de lei.

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 11 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Prognoza meteo 2 iunie 2024: Vreme de vară în toată țara. Unde va fi cel mai cald

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că duminică, 2 iunie 2024, temperaturile vor continua să crească în aproape toată țara astăzi. Vremea va fi călduroasă, cu șanse reduse de precipitații spre seară și noaptea.

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

27°
dum.

20°/27°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°