Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătire pe culori la fabrica Delphi din localitatea ieşeană Miroslava FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, luni 7 noiembrie 2011 ·

2.000 de ieşeni lucrează la fabrica din comuna Miroslava. În funcţie de calificare, angajaţii îmbracă halate diferite. Şapte zile din şapte, angajaţii de la Delphi Diesel Systems produc şi asamblează componente pentru sisteme de injecţie diesel.

Pompele şi injectoarele create de ieşeni în fabrica de la marginea oraşului ajung apoi la cele mai renumite mărci de autoturisme din lume. Aflată pe locul al patrulea în Iaşi ca număr de angajaţi, compania recrutează personalul încă de pe băncile facultăţii şi oferă programe personalizate de training noilor angajaţi.

Vezi imagini din fabrica Delphi

„Avem parteneriate cu liceele şi universităţile locale şi am dezvoltat un program pentru absolvenţi, angajăm studenţi pe perioada verii, le permitem să vină în fabrică pentru lucrări de licenţă sau proiecte şi organizăm dezbateri cu profesori universitari“, a spus Ştefan Petrea, manager în cadrul Delphi.

Angajaţii, împărţiţi pe culori

Ca parte din procesul de pregătire profesională a salariaţilor, managerii companiei au impus şi un cod vestimentar. Astfel, persoanele cu jachete portocalii sunt angajate de câteva zile, nu li se permite să atingă piesele, doar se uită şi învaţă. Persoanele care avansează trec la jachete verzi, ceea ce înseamnă că pot lucra, însă sub supraveghere.

Iaşi: Delphi caută două sute de angajaţi

Salariaţii în halate albe fac parte din personalul administrativ, operatorii sunt îmbrăcaţi în haine albastre, regulatorii de linie în vişiniu, iar în galben cei care evaluează calitatea produselor.

„Este avantajos să munceşti aici dacă îţi place ceea ce faci. Se lucrează cât este treabă. Eu am venit aici să lucrez încă de când s-a deschis. Fabrica este unică în ţară ca mediu de lucru, totul este standardizat, de înaltă tehnologie“, a spus Cătălin Stănculeanu, manager de producţie pe parte de luc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 7 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 11 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 8 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 13 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 11 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 8 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 8 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

17°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°