Aproape 30% dintre români consideră că organizarea recensământului a fost „inutilă" sau „destul de puţin utilă", conform unui sondaj IRES. Totuşi, rezultatele recensământului vor determina schimbări semnificative în anul electoral 2012: românii vor avea de ales cu câteva zeci de parlamentari şi câteva mii de consilieri judeţeni şi locali mai puţin.
Potrivit datelor strânse de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în perioada 31 octombrie-1 noiembrie, doar 30% din români consideră „foarte utilă" realizarea unui nou recensământ al populaţiei şi al locuinţelor, iar 38% spun că acţiunea este „destul de utilă". Un număr considerabil de respondenţi cred însă că organizarea referendumului a fost „inutilă" (13%) sau „destul de puţin utilă" (14%), în timp ce 4% nu s-au putut pronunţa. Sondajul IRES mai relevă că aproape 40% din români consideră că referendumul a fost prost organizat, dar foarte puţini ştiu şi instituţia care poartă răspunderea. Mai exact, doar 15% din respondenţi au indicat ca instituţie organizatoare Institutul Naţional de Statistică, procent egal cu cel al românilor care cred că referendumul a fost responsabilitatea primăriilor. 8% din români au indicat Guvernul ca instituţie răspunzătoare.
Cum au făcut alte state UE recensământul
În Austria, Belgia, Danemarca, Slovenia şi Suedia, numărarea populaţiei s-a făcut fără formulare şi recenzor, printr-o metodă numită, potrivit Mediafax, „register-based census". Este vorba, mai exact, de o analiză a datelor aflate în posesia instituţiilor statului. În Franţa, Germania, Olanda sau Spania, a fost combinată această metodă a studiului registrelor şi arhivelor statului cu interviuri realizate prin sondaj. În schimb, Bulgaria, Estonia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Marea Britanie şi Slovacia au acordat o atenţie deosebită recenzării online