Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsuri care să limiteze carnagiul pe șosele – update cu participarea voastră

Publicat in Contributors.ro, marți 8 noiembrie 2011 ·

Cât oare o să mai tolerăm criminalii pe șosele? Nu vreau să încep o discuție despre cauzele care ne aduc aici, deși ar trebui să existe. Trăim într-o țară cu oameni față de care nu ne aparținem. Și din păcate, mulți dintre cei care comit astfel de crime o fac din nepăsare, pentru că s-au parvenit, pentru că bolizii pe care îi conduc nu sunt de nasul lor. Realitatea e că civilizația vine în primul rând din civism, iar civismul în România pare că a dispărut.

Iar cauzele sunt multiple și vinovați suntem toți.

Ca să dau un exemplu recent, tânărul care a ucis doi oameni în weekend în București, probabil că în Olanda sau unde studiază nu s-ar fi comportat astfel. Pentru că în Olanda i s-ar fi aprins ”beculețul” care-l atenționează că este într-o țară civilizată. Nu este frica, știu că așa gândesc mulți, că domnule, acolo se aplică legea și îi e frică. Nu cred asta. În România de ce nu funcționează acel beculeț care să spună stop, trebuie să fiu cumpătat? De ce când te întorci în țară trebuie să te comporți ca un animal? De ce nu ne mai aparținem acestei țări și trăim cu totul descătușați în ea? Cum pot eu să mă gândesc la siguranța copiilor mei în această țară? Pentru că, domnule ministru Igaș, siguranța nu se obține cu bastonul, se obține cu măsuri logice.

Context

România este pe locul doi (posibil I, daca datele de la recensământ arată o populație mai mică de 20 mil.) în Europa (state UE plus Norvegia, Elveția si Serbia), după Grecia (11,6/100 mii loc) la numărul de victime din accidente rutiere, cu 11 morți la 100.000 de locuitori, pe datele din 2010, mult mai rău decât media europeană de 6,5.

Ce-i de făcut? Până să ajungem la căderi de capete ministeriale, există măsuri logice.

Se pare că toate măsurile adoptate în sensul diminuării numărului de accidente și a numărului de victime nu sunt suficiente. Vedem cu toții ”pițipoance” care p

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 2 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum o ora
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 4 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum 2 ore
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum o ora
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

A fost prins bărbatul care a dat alarma falsă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Ce amendă a primit

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii prahoveni l-au identificat pe autorul alarmei false cu bombă în urma căreia, joi, a fost evacuat Palatul de Justiţie din Ploieşti. Este vorba despre un bărbat din judeţul Ilfov. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie P

Incendiu la o locomotivă la ieşire din gara Chişineu Criş. 120 de călători, evacuaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ISU Arad, pompierii intervin cu două autospeciale de stingere. Incendiul se manifestă în interiorul locomotivei cu degajare mare de fum. „Locomotiva nu a putut fi decuplată de la garnitura de tren. Persoanele din tren, aproximativ 120, au f

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°