Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) a anunţat câştigătorul Concursului internaţional de soluţii pentru “Amenajarea Spaţiului Suprateran Parcaj Universitate”, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti împreună cu OAR şi Filiala Bucureşti a Ordinului în perioada 24 august – 3 noiembrie 2011.
Juriul competiţiei, compus din specialişti din Elveţia, Portugalia, Austria şi România, a decis că cel mai bun proiect din cele 35 admise este cel al Ambrei Fabi, realizat în colaborare cu Simona Dirvariu şi Carole Lenoble.
Potrivit documentelor puse la dispoziţie de OAR, ideea in valoare de 500.000 de euro a Ambrei Fabi se concretizează în betonarea terenului care, în prezent, este săpat de escavatoarele Primăriei, pentru parcarea subterană. În plus, imaginile arată că în Piaţa Universităţii se vor planta câţiva copaci, se vor monta câteva bănci şi câţiva stâlpi de iluminat.
Proiectele, expuse la Sala Dalles
Potrivit Regulamentului, la Sala Dalles din Bucureşti, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18, se organizează expoziţia proiectelor participante la concurs. Expoziţia este deschisă publicului în perioada 8-14 noiembrie 2011, între orele 10.00-18.00. Implementarea proiectului se va face după finalizarea parcării subterane, adică în 2012.
GALERIE FOTO cu proiectele premiate