Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franks critică BNR pentru reducerea ratei dobânzii de politică monetară

Publicat in Jurnalul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, a declarat că dacă ar fi fost în locul lui Mugur Isăresu, guvernator la BNR, nu ar fi redus acum rata dobânzii. Ar mai fi aşteptat câteva luni până să ia o decizie. "Eu aş mai fi aşteptat câteva luni înainte să operez o modificare a politicii monetare, dacă eram în locul BNR. Dar acest lucru este doar o discrepanţă minoră între viziunea noastră şi cea a băncii centrale. (...) Adevărul este că inflaţia s-a redus puternic, iar măsura este una adecvată atât timp cât vom vedea o consolidare a acestei reduceri", a spus Franks, citat de Mediafax. Totuşi, şeful FMI spune că nu trebuie să te uiţi doar la inflaţie, trebuie să te uiţi şi la presiunile pe cursul de schimb, dar şi la fluxurile de capital. BNR a decis săptămâna trecută să reducă, pentru prima dată în ultimul an şi jumătate, rata dobânzii de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,25% la 6%. Decizia a fost luată în contextul în care inflaţia anuală a coborât la 3,45% în luna septembrie, nivelul minim de după 1990, şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an. Şeful FMI în România spune că gălăgia politică din România şi problemele din restul Europei sunt motivele principale pentru care încrederea populaţiei nu a revenit,. "Unul din motivele pentru care încrederea nu şi-a revenit în totalitate este că oamenii se uită şi la restul Europei, iar acest lucru nu le dă încredere. Poate fi, însă, şi o chestiune de gălăgie politică, aici în România. Încrederea oamenilor în activitatea economică va fi restaurată atunci când ei vor vedea că salariile cresc, şomajul scade, iar odată cu revenirea creşterii economice se va construi un cerc virtuos", a spus Franks. Acesta a mai adăugat că în ţările în care există mai multă gălăgie politică încrederea este mai mică. "Gălăgia politică este o expresie pe care economiştii o folosesc atunci când apare incoer

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici își păstrează medalia de aur în proba de 100 de metri de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 20 minute
David Popovici, campionul en-titre în probele de 100 de metri și 200 de metri de la Europenele de Natație a reușit să-și apere medalia de aur obținută în urmă cu doi ani. Sportivul român a încheiat proba uc un timp de 46,88 secunde, fiind urmat de N

Kievul anunţă semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană, după finalizarea unor negocieri

News.ro acum 2 ore
Preşedinţia ucraineană anunţă miercuri semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. ”Echipe de negociatori al

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum 56 minute
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum o ora
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum 2 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum 2 ore
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 2 ore
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Vremea

București
acum

34°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°