Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Real merge ceas, Barcelona a obosit! Chinezii rezolvă criza şi pregătesc bomba: Unul dintre "clasice" s-ar putea juca la prânz

Publicat in Pro Sport, marți 8 noiembrie 2011 ·

Leo Messi a salvat-o duminică pe Barcelona în prelungirile partidei cu Bilbao (2-2), iar catalanii rămân neînvinşi. Prima în clasament este însă Real Madrid, care trece prin cea mai bună formă din ultimii patru ani: a spulberat-o pe Osasuna cu 7-1, iar Mourinho este încântat: "Jucăm de la bine spre foarte bine, merităm fiecare victorie!".

După trei ani de fotbal-spectacol şi 12 trofee cucerite, Barcelona pare că a obosit. Campioana Europei a fost la un pas de primul eşec al sezonului pe "San Mames", dar Messi a spart gheaţa în deplasările din Primera şi a egalat cu noroc în prelungiri! "Ultimele două goluri au venit pe fondul erorilor defensive provocate de gazonul impracticabil. Bine că am rămas neînvinşi!", a spus după meci Fabregas. Pep Guardiola nu a părut prea îngrijorat: "Jocul cu Bilbao a fost ca un imn dedicat fotbalului, un meci memorabil! Am întâlnit cel mai dificil adversar din acest sezon. I-am zis lui Bielsa (n.r. antrenorul lui Bilbao) că jucătorii lui sunt nişte bestii!".

Greu departe de casă

Punctul de duminică este însă o consolare palidă pentru Barcelona. Real merge ceas şi conduce în clasament cu un avans de trei puncte, lucru care nu s-a mai întâmplat din sezonul 2007/2008, când "galacticii" câştigau titlul la pas!

Îngrijorător pentru catalani este însă că echipa nu se simte bine departe de "Camp Nou". A remizat până acum de trei ori, la Valencia, San Sebastian şi Bilbao, toate meciurile încheindu-se cu scorul de 2-2. În rest, victorii scurte la Granada şi Gijon (1-0) şi puţine artificii din partea "extratereştrilor". De partea cealaltă, Real zburdă, iar Cristiano Ronaldo este letal: a reuşit patru hattrickuri în 11 zile, iar cu Osasuna a bifat cea de-a 12-a sa "triplă" de când îmbracă tricoul "blanco". La Manchester nu era la fel de eficient, reuşind un singur hattrick în şase ani pe Old Trafford,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 36 minute
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum 48 minute
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 28 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 8 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 12 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°