Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Linii de transport în comun destinate prevenţiei diabetului

Publicat in Romania Libera, marți 8 noiembrie 2011 ·

În luna noiembrie, în oraşele mari din ţară vor circula maşini de transport în comun destinate prevenţiei diabetului. Acţiunea face parte din campaniei naţională „Controlează-ţi diabetul!", iniţiată de Asociaţia Română de Educaţie în Diabet şi Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Dolj.

„În cazul diabetului, educaţia înseamnă prevenţie şi control. Prin acest mijloc de informare, sper că mesajele vor ajunge eficient în rândul populaţiei", a declarat prof.univ.dr. Maria Moţa, iniţiatoarea campaniei.

Primele linii de transport în comun dedicate prevenţiei şi educaţiei în diabet vor circula în Craiova, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului 2011. În aceste mijloace de transport vor exista afişe cu mesajul campaniei „Controlează-ţi diabetul!".

În perioada 12-14 noiembrie, la Craiova, vor avea loc o serie de evenimente dedicate publicului larg, pacienţilor, reprezentaţilor asociaţiilor de pacienţi cu diabet, medicilor şi autoritaţilor medicale.

Simpozionul ştiinţific „Actualităţi şi perspective în diagnosticul şi tratamentul diabetului zaharat", concertul extraordinar - Orchestra Medicilor „Medicină şi Muzică" şi Decernarea premiilor de excelenţă „Educaţie şi Prevenţie în Diabet", testarea gratuită a glicemiei şi a hemoglobinei glicozilate, flash mob-ul „Controlează-ţi diabetul", Marşul Bicicliştilor „Sănătate pe două roţi. Împreună împotriva diabetului", sunt doar câteva dintre activităţile care se vor desfăşura anul acesta în cadrul Zilei Mondiale a Diabetului.

În cadrul campaniei „Controlează-ţi diabetul!" va fi lansat imnul luptei împotriva diabetului, care va fi interpretat de Adrian Ţuţu, câştigătorul primei ediţii a show-ului TV „Românii au talent".

Campania „Controlează-ţi diabetul!" are ca scop principal implicarea autorităţilor în propagarea mesajului de alarmă cu privire la epidemia de diabet din România. Această boală

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 8 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 11 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°