Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stranierii nu mai impresionează în campionatele mari » Estul surclasează Vestul

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 8 noiembrie 2011 · ·

Palmaresul românilor din campionatele puternice e salvat de golurile date de cei din campionatele estice

După circa 3 luni din acest sezon, românii de ”afară” sînt salvaţi de Ucraina, Rusia şi Turcia, stranierii din ligile importante ale Europei nereuşind împreună decît 6 goluri

Deşi am parcurs deja o treime din acest sezon, stranierii noştri ne oferă prea puţine motive de satisfacţie. Chiar dacă joacă titulari, marchează tot mai rar şi puţini se pot lăuda că sînt foarte importanţi la echipele lor. La acest capitol Estul a ajuns să bată la scor Vestul. Bulgaria, Rusia, Ucraina şi Turcia sînt campionatele unde românii scot capul prin goluri şi prestaţii remarcabile, cu menţiunea că în Rusia s-au jucat 30 de etape, sezonul continuînd în primăvară cu play-off-ul. Contăm pe reuşitele lui Zicu, Stancu, Mazilu, Burdujan, Bucur şi Cociş, însă la echipe mici.

Principalii marcatori ai "naţionalei" au probleme. Mutu nu scapă de "lanternă" la Cesena, avînd un gol în 600 de minute, iar Marica s-a mutat la Schalke, însă a rămas o eternă rezervă. Torje a "ars" repede la Udinese în 8 etape, fiind exilat pe bancă, în timp ce Tamaş se uită la meciuri din tribună. Ştefan Radu şi Chivu joacă titulari, însă alternează evoluţiile bune cu altele slabe.

Doar "francezii" Daniel Niculae şi Nicoliţă mai ţin steagul sus, ambii punctînd în ultima etapă, ajutaţi de Săpunaru, ce nu evoluează regulat la FC Porto din cauza accidentărilor, şi de Dorin Goian, rămas singurul nostru stranier integralist de cînd s-a transferat la Glasgow Rangers.

39de goluri au marcat esticii luaţi în calcul, în timp ce occidentalii au doar 14; sînt contabilizate reuşitele din primele două ligi

Adrian Mutu

Club: Cesena

Meciuri: 7

Goluri: 1

Ianis Zicu

Club: ŢSKA Sofia

Meciuri: 11

Goluri: 9

VEST

G

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar / Cinci persoane din autoturism, rănite, trei fiind inconştiente / 20 de oameni, în autocar / Maşina, proiectată într-un stâlp - FOTO

News.ro acum 24 minute
Autorităţile au activat, joi seară, Planul Roşu de Intervenţie în judeţul Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar. UPDATE: ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2 Bacău-Roman, î

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 20 minute
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum o ora
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 6 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 4 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 5 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 2 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 2 ore
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

28°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

23°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°