Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CORUPŢIE Fost prefect de Bihor, acuzat că a luat mită 600 de euro şi diferite produse

Publicat in Adevarul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Gheorghe Sârb, fost prefect de Bihor, în prezent secretar general al Ministerului Sănătăţii, a fost trimis în judecată miercuri, sub acuzaţia că ar fi luat mită 600 de euro şi ar fi folosit în mod ilegal informaţii care nu sunt destinate publicităţii. În acelaşi dosar, alături de Sârb, au mai fost trimişi în judecată trei reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Argeş.

Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, bihoreanului i se impută faptul că le-a facilitat celor trei reprezentanţi ai DSP Argeş câştigarea concursurilor de numire în funcţiile de director executiv, director executiv adjunct şi director executiv adjunct economic în cadrul DSP Argeş, concursuri organizate la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în octombrie 2010.

A aranjat concursul

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a celor patru inculpaţi. „În zilele de 11, respectiv 13 octombrie 2010, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a fost organizat un concurs pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de director executiv, director executiv adjunct de sănătate publică şi director executiv adjunct economic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, concurs la care s-au înscris şi inculpaţii Alexandrescu Anca Elena, Bucur Mioara şi Iordache Octavian ce deţineau deja funcţiile publice de conducere menţionate în baza unor ordine de delegare a funcţiei.

În acest context, în zilele de 9 şi 13 octombrie 2010, inculpatul Sârb Gheorghe, în calitate de secretar general al Ministerului Sănătăţii şi de membru al comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiilor menţionate mai sus, a primit de la inculpata Alexandrescu Anca Elena, pentru toţi cei trei candidaţi, suma de 600 de euro şi produse alimentare şi nealimentare. Banii şi bunurile au fost primite

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 24 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 43 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

Cinci sicrie misterioase au apărut la picioarele Turnului Eiffel, cu inscripţia "Soldaţi francezi din Ucraina". Acţiunea ar putea avea legătură cu "mâinile roşii" imprimate cu vopsea pe Memorialul Holocaustului din Paris

News.ro acum o ora
Cinci sicrie în mărime naturală acoperite cu un steag francez, pe care era scris "Soldaţi francezi din Ucraina", au fost depuse sâmbătă dimineaţa la picioarele Turnului Eiffel, stârnind o alertă de securitate. Una dintre cele trei persoane arestate

Doi morţi şi persoane dispărute în inundaţiile din sudul Germaniei. Temeri că desfăşurarea Euro 2024 ar putea fi afectată

News.ro acum o ora
Două persoane au murit, altele sunt date dispărute şi mii de oameni au fost nevoiţi să îşi evacueze locuinţele în sudul Germaniei, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă, generând temeri că inclusiv campionatul de fotbal Euro

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum o ora
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°