Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bill Clinton propune „modelul Putin“ pentru SUA: al treilea mandat prezidenţial neconsecutiv

Publicat in Adevarul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Fostul preşedinte american Bill Clinton a apreciat că, pe viitor, preşedinţii Statelor Unite ar trebui să poată candida pentru un al treilea mandat, neconsecutiv.

Fostul şef al Casei Albe a ţinut însă să precizeze că nu crede că o astfel de regulă ar trebui să se aplice şi în cazul său. Bil Clinton a avut două mandate prezidenţiale consecutive, între 1993 şi 2001, relatează CBS News.

În cadrul unei emisiuni la postul MSNBC, fostul preşedinte, care îşi promova cartea „Back to Work" (Înapoi la Muncă), a afirmat că întotdeauna a crezut că un fost preşedinte care a avut două mandate ar trebui să candideze din nou, după ce a avut o perioadă liberă.

Clinton, care a fost marţi şi la o emisiune de la postul NBC, a refuzat să spună dacă apreciază că soţia sa, secretarul de Stat Hillary Clinton, ar fi avut rezultate mai bune decât preşedintele Barack Obama dacă ar fi fost aleasă.

În cartea prezintă strategia sa pentru îmbunătăţirea economiei şi crearea de locuri de muncă şi respinge ideea că SUA nu va putea ieşi din criza economică. Bill Clinton a precizat însă că americanii trebuie să aibă răbdare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 24 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 48 minute
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Atenţionare ANM: Cod roşu de vijelii, averse şi grindină în centrul României

Mediafax acum 18 minute
„Vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torenţiale care vor acumula peste 25 l/mp”, scrie în avertizarea ANM. Sunt vizate localităţile Sighişoara, Albeşti, Daneş, Vânători, Apold şi Sasc

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 45 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Casa Louis Vuitton foloseşte în noua colecţie cămăşi inspirate de portul popular românesc. A fost iniţiată o campanie prin care se cere "scoaterea pieselor din colecţie până la creditarea originii"

News.ro acum 3 ore
Brandul Louis Vuitton foloseşte modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi fără acordul păstrătorilor de zestre culturală, se arată pe pagina de Facebook La Blouse roumaine. Prin campania "Give Credit

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°