Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD: Ponta a discutat cu lideri ai socialiştilor europeni despre nereguli la alegeri

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 noiembrie 2011 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a discutat, miercuri, la Bruxelles, cu lideri ai socialiştilor europeni despre neregulile majore înregistrate la alegerile din România acest an, potrivit unui comunicat al PSD remis agenţiei MEDIAFAX.

Ponta s-a aflat miercuri la Bruxelles unde a avut mai multe întrevederi cu lideri ai socialiştilor europeni printre care Martin Schulz, preşedintele grupului S&D din Parlamentul European, Philip Cordery, secretarul general al PES, şi Hannes Swoboda, vicepreşedinte al grupului S&D.

Victor Ponta, împreună cu Serghei Stanisev, liderul socialiştilor din Bulgaria, a comunicat socialiştilor europeni situaţia gravelor fraude comise la alegerile organizate în acest an în Bulgaria şi, respectiv, în România, unde s-au înregistrat nereguli majore.

"Este vorba fenomene fără precedent de mită electorală, intimidare, încălcare a legislaţiei, folosire a instituţiilor statului pentru presiuni - toate, în prezent, tolerate de către liderii europeni ai partidelor conservatoare cu care sunt înfrăţite partidele care conduc coalitiile de guvernare din cele două ţări", se arată în comunicatul PSD.

De asemenea, Victor Ponta a discutat şi cu Martin Schulz, liderul S&D şi, începând din ianuarie, preşedinte al Parlamentului European, despre calendarul acţiunilor socialiştilor europeni din 2012, inclusiv cele care vor fi organizate în România. Reamintim că, în 2012, la Bucureşti vor avea loc mai multe reuniuni la nivel înalt ale grupurilor socialiştilor europeni.

Preşedintele PSD a reluat mesajul despre necesitatea promovării alternativelor faţă de politicile de austeritate din prezent, tocmai pentru a se propune un model alternativ de ieşire din criză, prin susţinerea modelului social european.

Candidatul PDL Adrian Rădulescu a câştigat alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor din Colegiul uninominal 6 Neamţ, care au avut loc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 9 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 6 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 10 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 10 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Shifty Shellshock, solistul trupei Crazy Town, a murit la 49 de ani

Cancan acum 12 ore
Shifty Shellshock, solistul trupei Crazy Town, a murit la 49 de ani, potrivit informațiilor care apar în presa internațională. Trupul neînsuflețit a fost găsit în apartamentul său din Los Angeles, în cursul zilei de luni, 24 iunie 2024. Artistul era

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 11 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni

Ziare.com acum 13 ore
La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie,

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 7 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

21°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°