Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au tăiat panglica la un drum din judeţul Iaşi încă în şantier

Publicat in Adevarul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Pentru a se încadra în termenul de execuţie, şefii Consiliului Judeţean Iaşi au inaugurat astăzi lucrările de asfaltare a drumului limita judeţului Suceava-Iaşi-limita Neamţ, chiar dacă şantierul nu a fost complet închis.

Şosea ca-n palmă între Iaşi şi Suceava

Şefii Consiliului Judeţean Iaşi împreună cu aleşi, constructori şi primari s-au deplasat astăzi în comuna Hălăuceşti pentru a sărbători finalizarea lucrărilor începute în 2009 pe drumul care străbate localităţile Mirceşti, Hălăuceşti, Mogoşeşti-Siret, Stolniceni-Prăjescu şi Valea Seacă. Firma care s-a ocupat de asfaltare este Pa&Co International care a ob'inut contractul din fonduri europene în valoare de 43,17 milioane de lei.

„Este o lucrare de excepţie şi sunt sigur că va dura în timp. Este lăudabil că din trei lucrări am nimenit una foarte bună şi vom vedea dacă reuşim să obţinem un câştigător care să aibă aceeaşi seriozitate şi la drumul sper Vaslui“, a spus şeful judeţului.

Chiar dacă au tăiat cu mare fast panglica la drumul asfaltat, drumarii nu au finalizat toate lucrările, fiind restante marcaje, podeţe şi canalizări. Şefii judeţului s-au grăbit astăzi pentru că investiţia are termen următoarea zi, pe 10 noiembrie.

Gropile bagă lunar maşinile în service

„Sunt poate nişte retuşuri de executat. Marcajul rutier se execută, astăzi se finalizează“, a recunoscut Viorel Ciocan, directorul firmei de construcţii.

Sătenii sunt mulţumiţi de calitatea lucrărilor, chiar dacă au recunoscut că ar fi avut nevoie de gaz, apă şi canalizare.

„Se circula foarte greu, era drumul rău, cu hopuri, dâmburi, se zguduia casa când trecea maşina. Acum este bine, frumos, avem şanţuri şi ne-am pus flori frumoase la poartă“, a spus unul dintre localnici.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 41 minute
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum o ora
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum o ora
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum 2 ore
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°