Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu te pui cu şefii DNA Magistratul Ţene s-a judecat cu Anticorupţia pentru pensia de serviciu

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

În ceea ce priveşte adeverinţa buclucaşă solicitată de fostul şef DNA Constanţa, noul act a fost eliberat cu respectarea prevederilor articolului 82 alineat 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aşa cum a hotărât Tribunalul Constanţa

Procurorul Ioana Ţene, fostul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, şi-a dat în judecată fostul loc de muncă. În faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa, cea care a fost timp de patru ani procurorul şef al Serviciului Teritorial Anticorupţie Constanţa s-a aruncat la mila curţii, metaforic vorbind, şi a cerut adeverinţă pentru pensie de serviciu. Sensibilizată, instanţa i-a admis cererea. Şi a hotărât ca DNA-ul să-i plătească şi avocatul, al cărui onorariu s-a ridicat la aproape 1.000 de lei. La rândul ei, Direcţia nu s-a lăsat călcată în picioare, chiar şi de un fost şef, şi a declarat recurs împotriva hotărârii.

Pentru contextualizare, este de precizat că magistratul Ioana Ţene, pensionată cu grad de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preciza în ultima declaraţie de avere completată înainte de pensionare că avea un teren, două apartamente, un Hyundai Santa Fe şi datorii totale de peste 117.000 de lei. Catalogată drept unul dintre aşa-numiţii „pensionari de aur" ai Constanţei, fostul magistrat Ioana Ţene a fost eliberată în noiembrie 2010 din funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Anticorupţie Constanţa al DNA. Nu a trecut mult, iar fostul magistrat şi-a dat în judecată fostul loc de muncă, după ce a constatat că nu-i mai venea pensia de serviciu. „Gâlceava" cu DNA-ul a pornit de la o adeverinţă eliberată de Direcţie, act în baza căreia fostul şef al DNA Constanţa nu putea beneficia şi de pensia de serviciu. În acest context, Ioana Ţene s-a adresat iniţial Curţii de Apel Constanţa, unde a fost înregistrat dosarul cu numărul 1403/36

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 46 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 2 ore
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum 2 ore
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum o ora
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum 55 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°