Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazoductul Nord stream intră în funcţiune

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Visul gigantului energetic Gazprom a devenit realitate: cel mai lung gazoduct subacvatic din lume, construit în numai 18 luni pe o distanţă de 1.224 kilometri, este totodată prima legătură directă dintre câmpurile de gaze din Rusia şi pieţele de energie din Europa de Vest.

Cifrele proiectului demarat în 2005 de fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, şi fostul preşedinte (şi actualul premier) al Rusiei, Vladimir Putin, sunt impunătoare: 7,4 miliarde euro este costul final al gazoductului, iar odată cu punerea în funcţiune a celei de-a doua conducte, care va fi realizată până la sfârşitul anului viitor, 26 de milioane de locuinţe din Europa de Vest vor fi alimentate cu gazul siberian. Preşedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, a anunţat că ţara sa ar putea mări exporturile de gaze către Europa până în 2020, de la 125 miliarde metri cubi la 200 miliarde - dintre care 55 miliarde vor fi transportate prin noul gazoduct. Rusia este, cu 637 miliarde metri cubi, nu numai cel mai mare producător de gaze naturale din lume, dar şi cel mai mare exportator - inclusiv în Germania; 37% din importurile de gaz ale acesteia provin din Rusia.

Conform operatorilor, capacităţile de transport ale gazoductului au fost deja vândute pe următorii 20 de ani, iar transportul va fi mai ieftin decât prin conductele folosite până acum, care treceau prin Belarus şi Ucraina - deoarece nu mai este necesară plata taxelor de tranzit.

Gazprom intră în Europa prin Germania

Principalul acţionar al noului gazoduct este compania rusă Gazprom, care deţine 51% din firma Nord Stream AG, care operează conducta - iar construcţia acestuia face parte din strategia de expansiune a gigantului rus: prin compania-fiică Gazprom Germania, concernul îşi construieşte totodată o infrastructură pentru vânzarea gazelor ruseşti în Europa. În anul 2009, compania a vândut 446,6 miliarde kilowaţi-or

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 8 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 7 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 10 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 6 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 11 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°