Istoria designului nu poate fi disociată de evoluţia tehnologică şi de influenţa acesteia asupra societăţii şi culturii. Odată cu apariţia modernităţii marcate de începuturile industrializării, de inflaţia producţiei în serie, artiştii şi artizanii încearcă să imprime obiectelor o nouă valoare emoţională. Se urmăreşte, astfel, legitimarea statutului designului drept agent critic al producţiei în masă şi al consumismului. Astăzi, datorită erei electronice şi a accesului uşor la uneltele şi procesele de creaţie, autoritatea designului se dispersează şi devine subordonată producţiei.

Ceea ce a fost cîndva accesibil doar unui anumit segment de populaţie a devenit un mijloc facil, la îndemîna oricui, şi în orice moment. În faţa unui asemenea fenomen se naşte în mod natural nevoia de autenticitate şi de validare a valorilor reale. Reîntoarcerea către ceea ce a fost deja confirmat de istorie pare a fi o consecinţă a acestui proces. „Obiectele vechi nu reiau timpul vechi real, ci semnele şi indicii culturali ai timpului.“ (Jean Baudrillard)

Fenomenul „lomography“ apare la începutul anilor ’90 în underground-ul vienez. Noua abordare experimentală a fotografiei care speculează „defectele tehnice“ ale obiectivelor sau aparatelor de fotografiat pe film capătă amploare şi duce la apariţia unei comunităţi efervescente care acumulează mereu noi membri şi se manifestă activ pe scena culturală.

„Obiectul funcţional e eficient, cel mitologic e împlinit.“ (Jean Baudrillard)

Celebra companie producătoare de aparate de fotografiat şi sisteme optice Leica pare să fi îngheţat evoluţia formelor obiectelor la începutul erei sale.

Designul actual este foarte aproape de cel al primelor modele dezvoltate la începutul anilor ’90. Cu timpul, simplitatea formelor, ergonomia elementelor şi a materialelor s-au transformat într-un capital simbolic, ceea ce a inspirat şi