Foto: CATALIN ABAGIU / MEDIAFAX Preşedintele COSR, Octavian Morariu (foto), a vorbit ieri, la Muzeul Sportului, despre Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor: „Ştiţi bine cât îi trebuie unui copil să devină campion. În medie, un campion se formează în zece ani. Să nu ne mirăm că la Beijing am avut doar opt medalii. Vom fi la Londra în 2012, dăm 10 ani înapoi să vedem ce s-a făcut din 2002 pentru sportul în şcoală şi aveţi răspunsul la marea criză prin care trece sportul românesc.
Îmi e foarte greu să mă gândesc câte medalii vom avea la Londra. Mi-e foarte greu să fac pronosticuri pentru că s-au consumat nişte competiţii la care speram mai multe medalii. Nu vreau să fiu nici foarte pesimist, trebuie să le dau sportivilor un mesaj de încredere. Dar este evident că Londra este cea mai mare provocare pe care a avut-o sportul românesc după război”, a declarat şeful COSR. Altfel, Comitetul Olimpic va constitui o fundaţie prin intermediul căreia să împrumute trofeele foştilor campioni pentru a le putea expune în Muzeul Sportului. „Cred că marii noştri campioni vor avea ezitări în a-şi vinde trofeele, eu personal nu aş face-o. Dar noi constituim acum o fundaţie a muzeului care poate să împrumute de la marii campioni trofeele lor, să le expună pe o perioadă definită sau nu, dar acestea să rămână în proprietatea campionilor”, a explicat Morariu.

Îmi e foarte