Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Invitaţilor la Şcoala „Coresi”

Publicat in Adevarul, joi 10 noiembrie 2011 ·

Astăzi, elevii şcolii târgoviştene au primit oaspeţi din diverse domenii. Unul dintre ei a fost Vasile Lupaşc, scriitor şi antrenor de arte marţiale. Cei mici l-au ascultat cu atenţie şi au ştiut să-i adreseze întrebări punctuale despre activitatea sa.

Vasile Lupaşc, autorul romanului „Răstignit între cruci” şi multiplu campion mondial în arte marţiale a răspuns invitaţiei de a se întâlni astăzi cu elevii Şcolii „Coresi” din Târgovişte. A fost o experienţă deosebită din ambele perspective.

Elevii nu se aşteptau să poată comunica uşor cu un om important. „Elevii ştiau că se vor întâlni cu un autor campion mondial şi au crezut că este un om inabordabil. Pe parcursul întâlnirii, şi-au dat seama că e o persoană caldă şi apropiată de ei şi s-au simţit în largul lor. Impresionaţi de activitatea invitatului, au adresat întrebări şi au comunicat uşor”, ne spune Alina Bacheş, învăţătoare în cadrul Şcolii „Coresi”.

Intr-adevăr s-a creat o legătură, căci Vasile Lupaşc, absolvent de istorie, a promis să-i însoţească pe cei mici într-o excursie la Turnul Chindiei. "A fost foarte, foarte frumos să mă reîntorc în clasă după atâţia ani de când nu mai predau. Îi felicit pe profesorii de la Şcoala Coresi pentru munca şi rezultatele impresionante. Când spun rezultate nu vorbesc de diplome, ci ceva mult mai concret: de nivelul foarte ridicat al elevilor. Am fost sincer impresionat de modul lor de gândire şi în general de toată atmosfera din şcoală”, a mărturisit Vasile Lupaşc.

Copiii au rămas impresionaţi în urma discuţiilor, la final un elev afirmând că a fost cea mai frumoasă zi din viaţa lui. „Trebuie să învăţăm carte şi să credem în noi înşine” a fost una dintre concluziile enunţate cu entuziasm de cei mici.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 43 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 40 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 55 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°