Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Stan: "E obligatoriu să o batem pe Dinamo. Au trecut deja patru ani!"

Publicat in Adevarul, joi 10 noiembrie 2011 ·

Antrenorul Stelei a vorbit la Radio GSP despre lupta pentru titlu, accidentările din lot şi anunţă că va aduce un preparator fizic.

Ilie Stan despre jocul Stelei: "Nu pot să fiu deloc liniştit, chiar dacă am obţinut cîteva victorii. Mă îngrijorează faptul că avem nişte partide importante pînă la acest final de an şi îmi doresc ca jocul să se schimbe, pentru că nu este acum ceea ce îmi doresc eu".

Diferenţa dintre începutul ca antrenor la Steaua şi debutul ca jucător în Ghencea: "Eu am venit la Steaua în 1988, era echipa care cîştigase Cupa Campionilor Europeni. Doar Boloni plecase. Aveam 19 ani. Şi acum, ca şi atunci, la Steaua sînt aduşi practic cei mai promiţători jucători din fotbalul românesc, şi mă refer la Prepeliţă, la Bălan sau la fraţii Costea. Ei trebuie să se schimbe şi să înţeleagă că în momentul cînd intră în vestiarul Stelei trebuie să se gîndească la campionat, la Cupă sau la meciurile de la naţională. Ei nu mai sînt la Craiova sau la Sportul, trebuie să-şi schimbe gândirea".

Nu e nici o problemă cu preparatorul. De marţi avem un preparator fizic român, ca să mai închid din gurile rele. Lucian Păun, care a lucrat foarte mult cu Bondrea, a făcut şcoala la FRF. E un om tânăr, îmi doresc să facem treabă bună împreună

Antrenorul trebuie să fie psihologul echipei, eu ştiu ce să le repet de mai multe ori. Sînt multe lucruri pe care trebuie să le discuţi cu ei atât colectiv, cât şi individual, lucruri pe care eu pot să le fac.

Despre fraţii Costea: "Nu ştiu dacă fraţii Costea ajung la linia de sosire la testele de viteză. N-am avut timp deloc să ridic capacitatea de efort a jucătorilor şi simt că trebuie să fiu foarte atent, fiindcă majoritatea se rup când fac antrenamente mai tari. Vă spun că eu am jucat mulţi ani la Steaua şi am făcut o singură ruptură musculară. Iar cît am antrenat la Brăneşti au existat doi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 56 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 54 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°