O femeie în vârstă de 63 de ani din localitatea vasluiană Movileni a fost găsită moartă pe o bancă din sat, având peste 30 de urme de cuţit pe corp, informează Mediafax. Principalul suspect în acest caz este fiul victimei, care a declarat anchetatorilor că nu-şi mai aminteşte ce a făcut în noaptea crimei.
Potrivit poliţiştilor vasluieni, femeia a fost ucisă în casa în care locuia împreună cu fiul său în vârstă de 40 de ani, chiar în ziua în care aceasta îşi sărbătorea ziua de naştere.
După ce a fost lovită de peste 30 de ori cu un cuţit, femeia a reuşit să fugă din locuinţă, încercând să ceară ajutorul unui vecin. Victima însă a reuşit să ajungă pe o bancă din faţa locuinţei vecinului, unde, de altfel, a fost găsită de către acesta a doua zi dimineaţă.
"Bărbatul care a găsit-o a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa că pe banca din faţa locuinţei sale se află cadavrul femeii, cu urme de sânge pe haine. Din primele cercetări, s-a stabilit că principalul suspect în acest caz este fiul victimei, cel care, în urma audierilor, a declarat că nu-şi mai aminteşte nimic din ceea ce s-a întâmplat în acea noapte. De altfel, după comiterea faptei, bărbatul a mers la locuinţa unei bătrâne, spunându-i acesteia că este urmărit de mai mulţi oameni. Ulterior, a ajuns la o altă casă din sat şi a distrus hornul de pe acoperiş. În aceeaşi noapte, a ajuns şi la locuinţa surorii sale care, sesizând starea de agitaţie în care se află, a solicitat sprijinul poliţiştilor, însă fără a şti că fratele ei îşi omorâse mama. În cele din urmă, bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Bârlad", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Anchetatorii cred că femeia a fost ucisă de fiul său în urma unui conflict spontan izbucnit între cei doi.