Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul Constanţa îi interzice „Prinţului Raţiu" să-şi sărute logodnica

Publicat in Ziua Constanta, joi 10 noiembrie 2011 ·

Andrei Valentin Prisecaru, de 38 de ani, din Bucureşti, cunoscut ca şi „Prinţul Raţiu", s-a întors acasă, după ce fost „cazat" pentru scurt timp în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Cu toate că l-au scos din spatele gratiilor, magistraţii Tribunalului Constanţa i-au stabilit „Prinţului" mai multe reguli fixe, pe care va trebui să le respecte cu sfinţenie, altfel riscă să revină în Arestul IPJ Constanţa. Aceiaşi judecători au mai decis: Andrei Valentin Prisecaru nu are voie să se apropie de logodnica sa, Tatiana P., de 22 de ani, din Năvodari, şi nici să comunice cu aceasta direct, ori indirect.

Arestat iniţial pentru o perioadă de 20 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lipsire de libertate" şi „proxenetism", Andrei Valentin Prisecaru se află în prezent în Capitală. Scos din Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, „Prinţul Raţiu" nu are voie să părăsească Bucureştiul, fără încuviinţarea instanţei de judecată, pe o durată de 30 zile, de la 8 noiembrie 2011 la 7 decembrie 2011. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, inculpatul Andrei Valentin Prisecaru este obligat să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie din raza teritorială unde locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Mai mult decât atât, Tribunalul Constanţa a mai dispus ca „Prinţul" să nu se apropie de martori şi de „partea vătămată Tatiana Pînzaru", să nu comunice cu acestea direct sau indirect. „Desemnează ca organ de supraveghere Secţia de P

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Matematică

Mediafax acum 34 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă scrisă, cea la Limba

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 20 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul complet al optimilor de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania

Mediafax acum 27 minute
Tabloul optimilor de finală de la Euro 2024 este de acum complet, după jucarea, miercuri, a ultimelor meciuri din Grupele E şi F. România s-a calificat de pe prima poziţie a clasamentului Grupei E şi va întâlni Olanda, marţi, 2 iulie, de la ora 19.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum o ora
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°