„Aştept să mi se comunice oficial acest lucru şi după aceea îl voi elibera din funcţie prin ordin al prefectului"
Agenţia Naţională de Integritate a remis ieri un comunicat de presă prin care anunţă incompatibilitatea primarului municipiului Mangalia, pesedistul Mihai Claudiu Tusac.
În urma procedurilor de evaluare, ANI spune că a descoperit următoarele: „încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor şi indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal al României". Comunicatul Agenţiei arată că, sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, Tusac fiind informat, prin adresa nr. 87536/G/I.I./25.11.2010 (confirmare de primire din data de 30.11.2010), despre declanşarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 116039/G/I.I./26.10.2011, primarului de la Mangalia i-au fost aduse la cunoştinţă elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Pe 9 noiembrie, PSD-istul a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
În urma evaluărilor ANI demarate pe 17 noiembrie 2010, s-au constatat următoarele: Tusac s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03.11.2008 - 24.06.2009, respectiv în perioada 26.07.2008 - 24.06.2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar al municipiului Mangalia (judeţul Constanţa), cât şi calitatea de reprezentant al Consiliului Local Mangalia în Adunarea Generală a Acţionarilor unei regii autonome şi a SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. 1, lit. f) din Legea nr. 161/2003 pri