Fără doar şi poate, marii actori probabil au primit o mângâiere pe frunte de la îngeri. Această dezmierdare a cerului către aleşii sorţii i-a împins mai devreme sau mai târziu pe scenă. Unii au trăit revelaţia harului lor încă de când erau de o şchioapă, alţii de abia la intrarea în facultate au simţit imboldul de a urca şi străluci pe scenă. Printre cei care au simţit imboldul de prichindei se numără şi Romică Ţociu. Bunicul său avea o cârciumă şi puştanului Romică îi căzuseră cu tronc lăutarii. I-a urmărit şi apoi i-a răsărit în minte ideea de-al imita pe acordeonistul negru ca bobul de piper. Năstruşnicia din capul lui l-a făcut să asemene acordeonul cu un sertar de noptieră.

A luat sertarul, l-a legat cu sfoară, l-a agăţat de gât şi a ieşit în faţa porţii, maimuţărindu-se cum că dă drumul la cântece de inimă albastră. Îşi mişca degetele pe setar de parcă era Fărâmiţă Lambru. Lumea se amuza şi îi strecura în sertar câte o monedă, şi unii chiar câte o bancnotă. Adevăratul decont al primei evoluţii de artist de revistă l-a căpătat puştanul Romică Ţociu, pentru cântarea la sertar chiar de la tatăl său, care l-a chelfănit şi i-a ras câteva scatoalce după ceafă pentru că la ruşinat în faţa lumii primind bani pe trotuar.

Fratele lui geamăn în ale hazului Cornel Palade a ajuns pe scenă ceva mai târziu, când era un june de judeţul Neamţ de 25 de ani. Cornel se angajase ca bufetier la restaurantul judeţenei de partid. Le punea în tigaie ştabilor de partid câte o bucată de pastramă, mai băga pe grătar niscaiva mici şi căuta să taie regulat feliile de caşcaval. Palade era cam rău de gură şi nu suporta să funcţioneze ierarhia de partid la coadă la el la şunculiţă. Se strângea lumea la rând la bufetul judeţenei de partid unde activiştii dădeau năvală, că erau preţuri mici şi specialităţi cu duiumul.

Într-o zi se enervează Cornel Palade, vânzătorul de fleici