Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mădălina Manole credea că nu mai are succes pentru că e urâtă

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Înainte de a muri, Mădălina Manole se considera urâtă, căutând astfel motive pentru a explica de ce nu mai are succesul de altădată, potrivit poetului Lucian Avramescu, care realizează un portret al artistei, în emisiunea „Doamne de poveste", difuzată duminică, 13 noiembrie, de la 16.30, la Acasă TV.

Într-o emisiune emoţionantă, persoane apropiate Mădălinei vor vorbi despre cântăreaţa care a marcat o generaţie întreagă. Artista este prezentată prin mărturiile poetului Lucian Avramescu, părintele ei spiritual, şi ale compozitorului şi dirijorului Ionel Tudor, cel care a fost mentorul Mădălinei.

Înainte de a muri, Mădălina i-a mărturisit temerile ei poetului Lucian Avramescu. „Odată mi-a dat un telefon, nu era mult înainte de necazul ăsta, şi a zis: «Nu vi se pare că eu m-am urâţit? Că sunt urâtă?». «Măi, Mădălina, tu eşti nebună? Cum Dumnezeu poţi să spui aşa ceva, tu ai fost frumoasă şi vei muri frumoasă. Chiar dacă vei fi de 80 de ani, o să fii o babă frumoasă, cum poţi să fii tu urâtă?» Povestea asta indica nişte căderi sufleteşti legate de scenă şi i se părea că nu o mai cheamă, că nu mai e în vogă pentru că nu mai e atât de frumoasă", a spus Lucian Avramescu.

Cel care i-a compus nenumărate piese, compozitorul Ionel Tudor, şi-a adus aminte cu drag de Mădălina Manole. „Un copil în sufletul căruia ardea flacăra de artist. Mi-am dat seama de lucrul ăsta şi de aceea, împreună cu Mihaela Runceanu, am adus-o la Şcoala Populară de Artă şi am reuşit s-o canalizăm exact pe genul muzical pe care ea l-a dorit", a declarat Ionel Tudor.

„Muncea nonstop, toată viaţa ei a muncit foarte, foarte mult... Era o femeie plină de iniţiativă, cu dorinţe mari şi chiar voia să arate că, la vârsta ei, era o femeie tânără şi avea încă foarte multe de spus în domeniul muzical. Ca apoi să aud nenorocirea care s-a întâmplat... Nici acum nu-mi vine să cred", a mai spus co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 42 minute
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum o ora
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum o ora
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum 2 ore
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°