Ca orice domeniu, politica isi are metaforele ei. Raritatea si ineditul asocierilor sint si aici indicii ale expresivitatii sporite. In exemplele anterioare, gestica personajelor ilustreaza in forma abreviata, condensata, specificul ideologic al celor doua sisteme, pina mai ieri rivale. In intelesurile conventionale, metafora este o comparatie prescurtata. Spunem, de pilda, ca „omul este... lup pentru om" suprimind adaosul previzibil (ca un), pentru a ne limita la asocierea transanta a termenilor. Cu cit asocierea este inedita, cu atit sporeste si expresivitatea stilistica. Metafora nu se limiteaza doar la sfera discursiva, a limbajului obisnuit; intilnim formule metaforizante inclusiv in cimpul iconic, al imaginilor artistice. Metaforele vizuale au un efect similar celor lingvistice; fac inteligibil mesajul, il convertesc in formule familiare, decodificabile aproape spontan. Toate artele se preteaza unor astfel de transferuri semantice. Ele inseamna, de fapt, traducerea unei idei intr-un alt vocabular, voit „plasticizat", care ne permite sa „vizualizam" intuitiv mobilul asocierii propuse. Muzeele sint pline de asemenea oferte. Sa iau doar doua exemple, decupate din experiente anterioare. La Seoul, pe esplanada exterioara Muzeului de arta contemporana, se afla o lucrare sculpturala de mari dimensiuni. Patru muncitori coreeni, in vesminte de lucru, imping o sfera avind conturul globului pamintesc. Sensul efortului este antagonic; fiecare se opinteste impotriva celuilalt, anulind miscarea. Lipsa de proiect, incoerenta efortului, absurditatea acestuia suprima efectul scontat. Indiferent de energia investita, globul va ramine pe loc, deoarece energiile se absorb si se atenueaza reciproc. Morala? In absenta minimei solidaritati, lucrurile nu se pot urni in directia prevazuta. Imaginea evocata este, evident, o metafora a sistemului comunist, care privilegiaza munca in comu