Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jeep cap Compass spre jungla urbană

Publicat in Jurnalul, duminică 13 noiembrie 2011 ·

La peste 70 de ani de la începerea celui de-al doilea război mondial, primul lucru care îţi vine în minte atunci când pronunţi numele Jeep este celebrul automobil militar folosit cu succes de forţele militare americane. Robust şi auster, acesta a scris istorie de-a lungul a trei conflagraţii, fiind gândit strict pentru scopuri militare.

La decenii distanţă, Jeep înseamnă acum Grand Cherokee şi Wrangler, două modele asociate cu confort şi lux în condiţii de tracţiune 4x4. Ulti­mul „membru” al familiei a fost Compass, care a pri­mit un facelift binemeritat, ce îi demonstrează şi mai mult ascendenţa nobilă.

După cum se vede din pozele alăturate şi din cifrele dimensiunilor sale, Compass va ataca zona dominată de Toyota RAV4. Vorbim despre SUV-urile mici, compacte, care pot fi uşor folosite atât în mediu urban, cât şi la eventuale ieşiri pe drumuri desfundate, forestiere de munte şi teren accidentat. Designul său păstrează strict amprenta Jeep. De fapt, văzut din faţă, e greu să faci diferenţa între Compass şi Grand Cherokee. Supradimensionarea grilei frontale este de efect, emanând forţă şi rezistenţă, în timp ce farurile sunt acum rectangulare. Restul caroseriei seamănă bine cu generaţia anterioară, dar părerea personală este că avem de-a a face cu mai mult decât doar cu o restilizare.

Modelul testat a fost echipat cu un motor CRD de 2.2 litri, care furnizează o putere de 163 CP la 3.600 rpm şi un moment maxim motor de 320 Nm, disponibil de la numai 1.400 rpm. Împreună cu o transmisie manuală în şase trepte, angrenajul se mişcă perfect. În test, consumul urban s-a ridicat la 8,2 litri la suta de kilometri, în timp ce afară a scăzut la 6,3 litri, în ambele situaţii maşina fiind încărcată. Valori bune, mai ales având în vedere comportamentul dinamic al maşinii, la prima vedere nebănuit, cu o acceleraţie teribil de promptă şi rapoarte scurte şi exacte

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtunile continuă în 25 de județe. Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată: ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 24 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben pentru furtuni, valabil vineri, 14 iunie, între orele 12 și 23. Douăzeci și cinci de județe vor fi afectate de instabilitate atmosferică accentuată. Ploile torențiale sunt așteptate pe tot teritoriul

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum 22 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 2 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 3 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Nicolae Ciucă: dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, victimele şi urmaşii aşteaptă să se facă dreptate

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost finalizat. Victimele şi urmaşii acestora aşteaptă să se facă dreptate, a spus liderul liberal.

Rezultat alegeri locale Arad: Iustin Cionca (PNL) a câştigat Consiliul Județean cu 39,04%- rezultate finale

G4Media acum o ora
Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca (PNL), şi-a câştigat noul mandat cu 39,04% din voturi, potrivit rezultatelor finale publicate, vineri, de Autoritatea Electorală Permanentă, în timp ce pe locul doi s-a clasat cand

Calendar Bacalaureat 2024. Pe 17 iunie încep probele orale, prima probă scrisă va fi pe 1 iulie

Ziare.com acum 50 minute
Bacalaureatul 2024 începe luni, 17 iunie, cu probele orale și evaluarea competențelor digitale. Probele scrise vor avea loc între 1 și 8 iulie, iar rezultatele finale vor fi disponibile pe 12 iulie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educa

Vremea

București
acum

23°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°