Am avut ocazia, mai de voie, mai de nevoie, să vizionez mulţi kilometri de filme documentare, cu subiecte de la acustică la zoologie. Ultimele au ocupat întotdeauna un loc de frunte printre preferinţele mele, şi dacă ar fi să construiesc un fel de clasament, locul I ar fi ocupat de un film despre canibalism în lumea animală. E un subiect despre care fiecare crede că ştie ceva, oferind inevitabilul exemplu al insectelor care îşi devorează partenerul sexual, cum ar fi călugăriţa sau văduva neagră, care este de fapt păianjen. Ambele încep cu capul nenorocosului mascul. Mai sunt şi alte exemple.
Numele unei broaşte râioase otrăvitoare din America de Sud, Rhinella marina, nu-i va spune mare lucru unui nespecialist. Ea a fost importată în Australia fiindcă se speră că va ajuta la combaterea insectelor dăunatoare. Ciudat, multe dintre ouăle fecundate dispăreau fără urmă. Un cercetător de la Universitatea din Sydney, Richard Shine, a încercat să descifreze misterul. Se ştia că unele carnivore mai naive, crocodilii şi căteva marsupiale, aveau obiceiul să consume broaşte adulte, plătind cu viaţa propria lăcomie. Shine a constatat cu uimire că ouăle sunt mâncate chiar de mormolocii Rhinellei marina, care îşi extermină astfel o bună parte din viitorii rivali.
O specialistă în comportarea păianjenilor din specia Latrodectus, care a studiat în amănunt ritualurile de împerechere ale arahnidelor, dr. Maydianne Andrade, a avut o mare surpriză. Masculul, mult mai mic decât femela, se învârte în jurul ei şi se expune la un mare pericol trecând foarte aproape de gura acesteia. Dacă este suficient de convingător, el îşi va rupe propriile organe genitale şi va sigila cu ele receptacolele spermatice ale femelei. Rolul masculului s-a terminat. El se aruncă în gura femelei şi este devorat, după ce şi-a asigurat un număr de urmaşi. Dacă însă nu pare destul de promiţăt
