Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Duşa: Mircea Geoană s-a exclus singur din partid

Publicat in Antena 3, duminică 13 noiembrie 2011 ·

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a declarat că Dan Şova nu poate fi înlocuit din funcţia de preşedinte al Comisie de Integritate a PSD, dar şi că neparticiparea lui Mircea Geoană la şedinţa de duminică ar fi "o nouă încălcare a disciplinei de partid”, conform Agerpres.

"Cred că Mircea Geoană s-a exclus singur din partid. Atunci când nu respecţi statutul, nu respecţi disciplina de partid, când nu participi la şedinţele Biroului Permanent Naţional, la şedinţele grupului PSD de la Senat, când ai o agendă paralelă cu cea a partidului, nu cred că mai poate fi vorba de un membru al partidului care respectă statutul şi disciplina de partid. Ba mai mult, când există o hotărâre a BPN, provoci o amplă dezbatere publică timp de o săptămână pe viaţa unei singure persoane şi politica internă a partidului, când noi trebuia să vorbim despre îngheţtarea pensiilor şi a salariilor, bugetul pe anul 2012 care taie dreptul de viaţă al românilor”, a declarat Mircea Duşa.

De asemenea, liderul deputaţilor social-democraţi a arătat că neparticiparea lui Geoană la şedinţa Comisiei de Integritate de duminică ar reprezenta "o nouă încălcare a disciplinei de partid”.

"A nu merge astăzi la şedinţa Comisiei de Integritate mi se pare o nouă încălcare a disciplinei de partid şi, în consecinţă, în Biroul Permanent al organizaţiei Harghita l-am mandatat pe reprezentantul nostru în comisie pentru sancţionarea domnului Geoană”, a precizat Duşa.

Totodată, Duşa a arătat că Dan Şova nu poate fi recuzat, deoarece el a fost ales în această funcţie de Congresul PSD.

"Cel care nu respectă disciplina şi organele de conducere ale partidului trebuie să se supună, iar preşedintele Ponta este obligat prin statut să ducă la îndeplinire hotărârea Biroului Permanent Naţional”, a adăugat Duşa.

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a decl

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România a învins Ucraina la scor de neprezentare, în meciul de debut la Euro 2024

Mediafax acum 20 minute
Echipa naţională de fotbal a României a învins luni la Munchen reprezentativa Ucrainei, în primul meci de la Campionatul european de fotbal din Germania. Tricolorii au făcut un meci tactic perfect gândit de Edward Iordănescu, s-au impus cu 3-0 (1-0)

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 51 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Zeci de trenuri de călători, deviate mai multe săptămâni. Zonele în care au loc lucrări pe calea ferată

Ziare.com acum 19 minute
Continuarea lucrărilor de reînnoire a infrastructurii feroviare în România creează mari probleme pe anumite rute, iar CFR anunţă călătorii care le folosesc să se pregătească pentru perturbări în mersul trenurilor. Compania Națională de Căi Ferate a

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 8 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°