Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din ce a observat pe stradă, Franks crede că hopul economic în România a fost trecut

Publicat in Adevarul, duminică 13 noiembrie 2011 ·

Situaţia economică din România se îmbunătăţeşte, spune şeful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks. El a ajuns la această concluzie plimbându-se pe străzile din Capitală şi observând că activitatea comercială se înteţeşte.

„Mergând pe străzile Bucureştiului şi făcând comparaţia cu un an, doi în urmă, observ o ameliorare a activităţii economice. În loc să văd magazine care se închid, văd magazine care se deschid. Cred că există sentimentul că am trecut hopul", a spus Franks la emisiunea "După 20 de ani", difuzată la Pro TV, potrivit Mediafax.

Cu toate acestea, el admite că percepţia este una superficială.

„Am călătorit în alte părţi ale ţării şi aş vrea să fac mai mult pentru ele, deoarece condiţiile diferă foarte mult de la o regiune la alta", a continuat Franks.

Vorbind despre situaţia cu pantoful cu talpa ruptă, care l-a făcut celebru, oficialul FMI a spus că este mulţumit cu viaţa pe care o duce, are "un salariu adecvat" la FMI, dar nu acordă o foarte mare atenţie aspectelor care ţin de modă.

"În cazul meu, primesc un salariu adecvat de la FMI, duc o viaţă destul de bună, aşa că n-am pretenţii de mai mult. (...) Mărturisesc că nu sunt expert în domeniul modei şi nu mă uit mai deloc la cât de scump este costumul cuiva sau la ce fel de ceas poartă. Nici nu observ lucrurile acestea într-o întâlnire cu autorităţile, sunt atent numai la chestiunile economice pe care le discutăm", a afirmat Franks.

El a arătat că poziţia de angajat al FMI îi oferă oportunitatea să să cunoască ţări diferite şi culturi diferite.

Referindu-se la evoluţia economiei eomâneşti în 2012, Franks a afirmat că estimarea de creştere de 2% s-ar putea să nu fie atinsă dacă se va agrava criza europeană sau dacă vor mai apărea alte şocuri negative.

„Există totuşi riscuri. Dacă se agravează criza europeană sau dacă apar alte şocuri negative, cifra poate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 34 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°