Adrian Criţ, cel care se afla la conducerea RATB din iunie anul trecut, a fost revocat din funcţie în urma unei hotărâri de săptămâna trecută a consiliului general al municipiului Bucureşti, care ar fi invocat "proiecte nefinalizate", fără a fi menţionate. În locul lui a fost numit Viorel Popescu, un inginer despre care consilierii generali nu spun nici de unde vine, nici ce vârstă are şi nici care este experienţa sa anterioară.
În timpul conducerii lui Criţ au fost introduse cele 23 de trasee de noapte cu autobuzele, s-a realizat circuitul pentru autobuzele turistice Bucharest City Tour şi a fost anunţată extinderea reţelei de transport spre marile centre comerciale şi cartierele rezidenţiale noi din Bucureşti, prin prelungirea unor linii deja existente şi înfiinţarea altora noi. Din cauza introducerii traseelor de noapte 200 de şoferi şi vatmani ai RATB au protestat în iulie.
Anul trecut, RATB a obţinut o cifră de afaceri de 701 mil. lei (166 mil. euro), nivel cu 7 mil. lei (1,6 mil.euro) mai mic decât cel din 2009. Profitul s-a situat la 2,5 mil. lei (595.000 euro), în scădere cu 39% faţă de anul anterior, la un număr de 11.677 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Compania a trecut pe profit în 2009. Oficialii Regiei Autonome de Transport Bucureşti nu au răspuns la solicitarea ZF cu privire la ce anume a dus la schimbarea lui Criţ din funcţie şi ce îl recomandă pe noul director, de profesie inginer. Potrivit gandul.info, noul director general al RATB Viorel Popescu este "membru PD-L şi de profesie inginer", după cum a declarat viceprimarul general al Capitalei Mircea Raicu. El a lucrat în Primăria Capitalei în cadrul Direcţiei Inspecţie şi la Administraţia Străzilor.
În 2010, RATB a primit subvenţii în valoare de 525 milioane de lei (125 mil. euro), astfel că profitul brut pe