Nahorniac, fost candidat la presedintie in 1996, "a fost amendat", conform www.stareapresei.ro, de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru ca a cerut lichidarea lui Tokes Laszlo. Textual, Nahorniac s-ar fi "intrebat retoric in publicatia sa fantoma Stefan cel Mare": "Oare chiar nu se gaseste cineva sa-i traga un glonte in cap acestui tradator al Romaniei?" In vara asta, cind am luat, la un moment dat, un personal de la Sibiu spre Saliste (sau invers, n-are importanta), ce mi-au vazut ochii in tren? O publicatie cu aparenta vetusta, de genul gazetelor care apareau cu duiumul imediat dupa „revolutia" din decembrie. Stefan cel Mare ii zice gazetei, peste al carei titlu troneaza falnic lozinca „UNIRE, DREPTATE SI FRATIE" si care, aflam dintr-o casetuta de dedesubt, se da drept „publicatie nationala, politica si independenta care militeaza pentru independenta, suveranitatea, integritatea si reintregirea Romaniei". In capul gazetei mai aveam asa: un Stefan cel Mare si Sfint cu o sabie in mina stinga (!) si un fel de glob-bec aprins in mina dreapta ridicata deasupra capului; in stinga, aflam ca mareata foaie a fost fondata in 1978 (!!), se afla in anul XI (Seria noua - al XXXIII-lea in total...) si a ajuns la Nr. 399 (16-31 august 2011), ca pretul ei este de 1 leu si „se difuzeaza GRATUIT" (!!!). In fine, parca nu era suficienta nebunie grandomana in capul gazetei (sau al directorului ei general, al carui nume inca nu vi-l dezvalui...), mai aflam ca publicatia este „ACREDITATA, PRIN DIRECTORUL EI, LA CONSILIUL EUROPEI, UNIUNEA EUROPEANA, NATO SI G8"(!!!!)... Bun. Cu ce se deschide Nr. 399? Cu un titlu-confesiune: „Am inceput sa imbatrinesc, dar nu-mi pare rau (XII)", titlu la un serial al carui episod din numarul amintit este dedicat... „atrocitatilor maghiarilor asupra romanilor din Transilvania", „premiselor atrocitatilor maghiare" si „crimelor de la Ip"