Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angela Merkel: Europa se afla in cel mai rau moment de dupa al Doilea Razboi Mondial

Publicat in HotNews, luni 14 noiembrie 2011 ·

​Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni ca Europa trebuie sa evolueze pas cu pas catre o uniune politica, afirmand ca zona euro, afectata de criza datoriilor, a dus continentul in "cel mai greu ceas al sau de la cel de-al Doilea Razboi Mondial", relateaza Reuters.

In discursul sau in fata delegatilor partidului sau Crestin Democrat, Merkel nu a oferit solutii pentru rezolvarea crizei, insa a afirmat ca Germania va trebui sa faca mai multe sacrificii.

"Provocarea generatiei noastre este sa terminam ce am inceput in Europa, adica sa infaptuim, pas cu pas, o uniune politica. Europa este intr-unul din cele mai grele ceasuri, daca nu cel mai greu, de dupa al Doilea Razboi Mondial", a declarat ea.

Merkel a atras atentia asupra faptului ca Germania are o responsabilitate la adresa partenerilor si este si ea vulnerabila daca celelalte state din zona euro sunt atinse de criza, amintind faptul ca 60% din exporturile Germaniei se duc in UE.

"Problemele irlandezilor sunt probleme slovacilor, problemele grecilor sunt problemele olandezilor, problemele Spaniei sunt problemele noastre. Responsabilitatea noastra nu se termina la granitele noastre", a afirmat cancelarul.

"Partea cea mai grea este ca aceasta criza nu s-a intamplat peste noapte, este rezultatul deceniilor de greseli, si nu o putem rezolva dintr-o singura miscare. Avem un drum lung si greu in fata". ​Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni ca Europa trebuie sa evolueze pas cu pas catre o uniune politica, afirmand ca zona euro, afectata de criza datoriilor, a dus continentul in "cel mai greu ceas al sau de la cel de-al Doilea Razboi Mondial", relateaza Reuters.

In discursul sau in fata delegatilor partidului sau Crestin Democrat, Merkel nu a oferit solutii pentru rezolvarea crizei, insa a afirmat ca Germania va trebui sa faca mai mul

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 6 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 13 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 8 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 7 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°