Decizia salutară a Ministerului de Externe român de a protesta, în sfârşit, pe căi oficiale, la vedere, faţă de propagarea mediatică a defăimării românilor în general, în emisiuni satirice sau de altă natură, merită să fie salutată, chiar dacă vine cu o incredibilă întârziere.

Nu cu foarte mult timp în urmă, guver-nanţii români îşi cereau scu-ze în faţa autorităţilor altor ţări pentru fapte criminale disparate, particulare, comise de infractori ori-ginari din România, cu toate că ei nu guvernau peste un popor de infractori şi deci nu aveau de ce asuma - fie şi simbolic - răspunderea pentru cei care, prin faptele lor infracţionale, se plasau în afara legii oriunde s-ar fi manifestat ca atare, în străinătate, ca şi acasă. S-a făcut, cred, un pas înainte şi, dacă demersul actual nu ar avea un alt rezultat decât că le face vizibilă cetăţenilor României preocuparea de a le apăra drepturile în spaţiul din exteriorul statului nostru, tot este ceva.

Nu cred că sunt naiv în privinţa asta. Ştiu că a apărea la o tribună şi a spune două vorbe de un fel sau de altul nu înseamnă mare lucru pe scena noastră publică. Se trăncăneşte înfiorător şi nu se face mai nimic pentru a transpune promisiunile în fapte. Cu toate acestea, în lumea diplomaţilor, declaraţiile exprese, ieşirea la rampă, abordarea anumitor teme şi emiterea anumitor semnale nu trec neobservate. Cred, aşadar, că ministrul Baconschi a făcut, de astă dată, ceva ce trebuia făcut.

Este important să se arate că România nu este o ţară majoritar locuită de infractori, pe care guvernele ţării sunt chemaţi să îi reprezinte. Este important să se iasă la rampă, oficial, pentru a se apăra dreptul românilor de a fi trataţi egalitar într-o Uniune Europeană în care au intrat de bunăvoie, cedând din suveranitatea statală pentru beneficii comune, şi nu pentru că s-ar fi predat necondiţionat unor puteri ostile. Este