Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pripişi, adjunctul Poliţiei Locale, pasionat de legume-fructe (Documente)

Publicat in Ziua Constanta, marți 15 noiembrie 2011 ·

Ionuţ Corneliu Pripişi a mai fost asociat şi în Re-Flex Limited, firmă pe care a înfiinţat-o în 2003 alături de Constantin Ion, şeful Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Constanţa. Acesta din urmă este partenerul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Cristinel Nicolae Dragomir, în SC Cazare la Mare SRL

ZIUA de Constanţa vă prezintă, începând de astăzi, averile poliţiştilor locali constănţeni. Angajaţi ai Primăriei conduse de Radu Mazăre, poliţiştii locali nu au un director executiv, dar au doi adjuncţi. Unul dintre ei este Ionuţ Corneliu Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei.

Declaraţia de avere semnată pe 25 mai a.c. arată că Pripişi este un om avut, cu terenuri în mai multe localităţi: agricol la Jurilovca, 3.500 mp, achiziţionat în 2003, intravilan în Constanţa, 200 mp, 2001, intravilan în Constanţa, 320 mp, 2004, intravilan în Lazu, 720 mp, 2003, şi intravilan la Topalu, 500 mp, 2010. Adjunctul Poliţiei Locale are o casă de 720 mp în Constanţa, achiziţionată în 2001, şi un autoturism Audi, din 2007. Declaraţia de avere menţionează un credit la BCR de 13.000 de dolari (2004 - 2010). În anul fiscal anterior completării actului declarativ, Pripişi a câştigat de la Primăria lui Mazăre 47.494 de lei, iar soţia sa, Iulia, inspector la Consiliul Judeţean Constanţa - 16.915 lei. Pe 29 iunie a.c., Ionuţ Corneliu Pripişi a depus şi o declaraţie rectificativă, în care a adăugat alocaţiei fetiţei Ştefania, în valoare de 504 lei. Declaraţia de interese arată că adjunctul Poliţiei Locale este asociat în SC Delmar-Tur SRL. Firma are sediul pe strada Mircea cel Bătrân nr. 24, corpul B. Obiectul principal de activitate este comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor. Pripişi este asociat în Delomar-Tur cu Cătălin Andrei. Societatea are un punct de lucru în conformitate cu contractul de închiriere nr. 3181 din 6 iunie 2008 în Suli

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Zelenski după ce România a decis să trimită Ucrainei un sistem de apărare PATRIOT

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat joi, 20 iunie, la scurt timp după ce CSAT a decis trimiterea unui sistem Patriot țării sale. Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Zelenski a mulțumit țării noastre și a subliniat că ”acest pas în

Probleme pentru șoferi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Administratorul drumului a fost amendat după ce mai multe mașini au fost avariate

Ziare.com acum 52 minute
Un rost de dilataţie defect de pe Autostrada Bucureşti -Piteşti a dus la avarierea a cel puţin patru autoturisme, iar poliţiştii au aplicat o amendă administratorului drumului. ”În cursul dimineţii, în jurul orei 09:00, poliţiştii rutieri din cadrul

A murit medicul psihiatru și scriitorul Ion Vianu la 90 de ani. A fost colaborator la Radio Europa Liberă. Anunțul făcut de nepotul său

Ziare.com acum 37 minute
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Accident feroviar la Tuzla după ce un tren cu 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Traficul este închis VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident feroviar a avut loc, joi, 20 iunie, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite. ”În autovagonul CFR se aflau 40 de persoane

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, mulțumește României pentru sistemul de apărare Patriot

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă. "Această contribuţi

Fratele lui Radu Mazăre scapă de pușcărie. Judecătorii au decis eliberarea condiționată a lui Alexandru Mazăre

Ziare.com acum 2 ore
Judecătoria Medgidia a admis, joi, 20 iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă. Decizia

CNAIR prelungeşte restricţiile pentru maşinile de mare tonaj, din cauza caniculei, până în 24 iunie

News.ro acum o ora
CNAIR anunţă, joi, că, în perioada 21-24.06.2024, în intervalul orar 10.00 -20.00, se vor institui restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius). Astfel, s

UE şi Ucraina actualizează şi prelungesc acordul privind transportul rutier

News.ro acum 46 minute
UE şi Ucraina au decis, joi, să prelungească şi să actualizeze actualul acord privind transportul rutier. Acordul urmăreşte să ajute Ucraina să acceseze pieţele mondiale prin facilitarea tranzitului prin ţările UE şi prin dezvoltarea în continuare a

Zelenski a mulţumit României pentru sistemul de apărare aeriană Patriot. „Ucraina previne o potențială agresiune împotriva Moldovei, României și tuturor vecinilor noștri”

Adevarul acum 58 minute
  Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă, informează Reuter

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

34°
joi

21°/34°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/33°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°