Chinezul Hu Xiao face parte din plutonul de execuţie care aplică pedeapsa capitală condamnaţilor la moarte, în China. "Munca" lui nu este, de obicei, foarte complicată, cu o singura excepţie, momentul în care un deţinut, condamnat la moarte, s-a ridicat şi a luat-o la goană spre Hu Xiao, în timpul unei execuţii, scrie Reuters.
Hu este un fost ofiţer al Poliţiei Judiciare Chineze şi a descris, pentru Beijing Evening News, rutina execuţiei deţinuţilor chinezi condamnaţi pentru crimă şi alte infracţiuni capitale. Potrivit grupurilor care monitorizează execuţiile, în China sunt ucişi mai mulţi detinuţi decât în orice altă parte a lumii.
"De fapt, nu este atat de complicat pe cât credeţi voi că este. E simplu, folosim carabine, stăm la aproximativ patru metri de deţinutul condamnat, ţintim, apăsăm pe trăgaci, şi cam aia e", a declarat Hu.
Cei mai mulţi deţinuţi selectaţi pentru execuţie sunt atat de îngroziţi încât se prăbuşesc , neputând să stea nici măcar în picioare, spune Hu. "Excepţia? Un fost soldat condamnat pentru omor, a spus el. Respectivul s-a năpustit spre mine, dar l-am aranjat repede. Era o tinţă în mişcare, dar m-am descurcat", spune Hu. "Aceşti oameni merită pedeapsa cu moartea cu varf şi îndesat, pentru crimele lor".
Potrivit Reuters, China nu publică statistici privind numărului persoanelor pe care le execută. Însă, organizaţiile pentru drepturile omului, printre care şi Amnesty International, au spus că în China se execută prizonieri mai mulţi decât în orice altă ţară, de ordinul miilor, în 2010. Potrivit Amnesty, şi SUA au executat 46 de persoane, aproape toate prin injecţii letale, tot în 2010.
"Pentru mine, execuţiile au devenit o rutină cu mult timp în urmă", a conchis Hu.
China pedepseste cu moartea68crime, inclusivomucidere,trafic de droguri,viol,re-vânzareaîncasărilor de TVA,proxenetism,furt,furtulsau tranzacţio