Cu două luni în urmă, la iniţiativa domniei voastre, Guvernul României aproba trecerea Cazinoului în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. În acel moment, s-a realizat un prim pas foarte important şi s-a luat o decizie de salvare a unui monument de talie internaţională. Prin hotărârea emisă, aţi salvat de la înstrăinare un monument care pentru noi, constănţenii, reprezintă o emblemă sau, cum ne place să spunem: buletinul nostru de identitate. La acel moment, am câştigat o luptă extrem de preţioasă, o luptă destul de grea cu administraţia locală. Aţi salvat simbolul nostru local, dar şi naţional, de la vânzare, fapt pentru care noi, constănţenii, vă suntem recunoscători. După cum domnia voastră bine ştiţi, Cazinoul- bijuteria de la malul mării- a fost lăsat să ajungă în paragină şi degradare maximă, voit, cu scopul de a fi ulterior vândut la un preţ de "nimic" unei firme apropiate primarului. De altfel, un fapt cu care ne-am obişnuit şi care a devenit o practică în cei 11 ani de mandat al actualului primar. Totodată, în Constanţa, iresponsabilitatea administrativă în ceea ce priveşte patrimoniul cultural şi nu numai, a devenit o marcă înregistrată. În acest sens, vă amintesc faptul că zona veche a oraşului - Peninsula, cartier în ruină - zace într-o stare ca de după război. Deşi avea la dispoziţie 91 de milioane de euro- fonduri europene, destinate Constanţei- primarul striga în gura mare că nu are fonduri şi că Guvernul României nu îl ajută. Însă, un fapt bine cunoscut, atât de domnia voastră, cât şi de cei din ministerul pe care îl conduceţi este că, din cei 91 de milioane de euro, actualul primar a reuşit "performanţa" de a nu accesa nici măcar un eurocent. Stimată Doamnă Ministru, Din cauza dezinteresului total al actualului primar, atât faţă de patrimoniul cultural, cât şi faţă de starea oraşului de la malul mării, Constanţa arată astăzi ca