Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţista înjunghiată în misiune, avansată în grad pentru curajul de a încătuşa unul dintre agresori

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

A avut puterea să încătuşeze unul dintre agresori, după ce a fost înjunghiată. Pentru curajul şi devotamentul său, Laura Popescu a fost avansată în grad.

Laura Popescu, poliţista de 24 de ani, înjunghiată în misiune, zilele trecute, la Poroiniţa- Mehedinţi, se află în continuare pe patul de spital.

Este internată la Chirurgie, pe acelaşi etaj cu agresorul său. Abia aşteaptă să-şi revină şi să se reapuce de treabă. Nu va uita însă prea curând cele întâmplate sămbătă noapte, dar va avea tăria de a merge mai departe.

“După ce colegul meu a folosit arma asupra celui care m-a înjunghiat, a venit un al patrulea individ la colegul meu, a fost somat, l-a pus pe burtă şi m-a chemat pe mine să-l încătuşez, pentru că nu mai avea cătuşe. Fiind înjunghiată, am luat cătuşele şi l-am încătuşat, după care m-am retras la maşină pentru că nu mai puteam”, ne-a declarat tânăra.

Pentru curajul și devotamentul de care a dat dovadă, agentul Laura Popescu a fost avansat la excepțional în gradul profesional superior ierarhic, iar colegul său, Aurelian Conteanu, a fost recompensat pecuniar, primind de altfel şi o dimplomă de excelenţă din partea consiului de conducere.

Rămâneţi pe turnu-severin.adevarul.ro pentru a vedea şi asculta declaraţia fetei pe patul de spital!

Citeşte şi O poliţistă din Mehedinţi a fost înjunghiată în stradă de un scandalagiu. Agresorul, liniştit cu şapte focuri de armă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 9 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum o ora
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum 33 minute
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Reuters: Ce se va întâmpla când va expira acordul de tranzit al gazelor al Rusiei cu Ucraina?

News.ro acum o ora
Ucraina a declarat că nu va prelungi un acord de cinci ani cu grupul rus Gazprom privind tranzitul gazelor ruseşti către Europa, când va expira la sfârşitul anului, dar că sunt explorate alternative, relatează Reuters. De la războiul din Ucraina, No

VIDEO: Începe Super Rally 2024 la Alba Iulia: Zeci de mașini puternice pe străzi din oraș. Programul competiției

G4Media acum 20 minute
Începe Super Rally la Alba Iulia. Spectatorii vor putea vedea zeci de mașini puternice, în cursă pe străzi din oraș, transmite Alba24. Vor lua startul peste 20 de piloți, din Alba și din țară. Este prima etapă a campionatului național de super rally

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 3 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Țara care se pregătește pentru un val de căldură sufocant. Sunt așteptate „câteva zeci de recorduri” zilnice

Ziare.com acum o ora
Mai multe regiuni din centrul şi estul SUA se pregătesc pentru un val de căldură sufocant săptămâna viitoare, cu temperaturi ce ar urma să fie anormal de ridicate pentru luna iunie, scrie AFP. Serviciul meteorologic naţional (NWS) anunță că se aştea

Cyril Ramaphosa a fost reales preşedinte al Africii de Sud

News.ro acum 3 ore
Cyril Ramaphosa, în vârstă de 71 de ani, a fost reales, vineri, pentru un al doilea mandat de preşedinte al Africii de Sud, după ce a obţinut majoritatea voturilor în Adunarea Naţională. Preşedintele în exerciţiu a obţinut 283 de voturi, faţă de 44

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

20°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°