Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimatum prezidenţial pentru PDL

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 noiembrie 2011 · ·

Preşedintele este mai tranşant cu PDL ca niciodată: corupţii din partid să nu se mai bazeze pe vreun sprijin, iar pericolul intrării în opoziţie e cât se poate de real. Mai mult, Băsescu a ajuns să prefere proiectul USL de restructurare a Parlamentului. Avertismentul dur vine la capătul unui lung şir de greşeli ale pedeliştilor.

Formula convenită luni de liderii PDL şi UDMR, de păstrare a celor două Camere ale Parlamentului şi de reducere a numărului de aleşi de la 471 la 388, constituie doar un ultim eşec al democrat-liberalilor în relaţia cu preşedintele Traian Băsescu. Ultimul dintr-un lung şir, presărat cu promovarea unor proiecte de lege contrare politicii guvernului (vezi iniţiativele privind reducerea TVA la alimentele de bază şi, respectiv, neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei) şi cu numeroase bâlbe.

Să luăm doar două dintre proiectele de anvergură dorite la Palatul Cotroceni: revizuirea Constituţiei (nu doar în sensul aplicării rezultatului referendumului din 2009, ci şi pe alte probleme, precum imunitatea parlamentarilor şi confiscarea averilor ilicite) şi reorganizarea administrativ-teritorială a ţării. În cazul revizuirii, comisia special înfiinţată încă din aprilie 2010 a funcţionat mai mult pe hârtie şi, practic, nu s-a înregistrat nici un progres, deşi preşedintele

şi-ar fi dorit un referendum pentru revizuire o dată cu alegerile locale din 2012. Apoi, în cazul reorganizării administrativ-teritoriale, negocierile cu UDMR au fost temperate până la renunţare şi pentru că baronii PDL nu au nici un interes să-şi vadă diluată influenţa prin comasarea unor judeţe.

Merită amintite şi discuţiile eşuate dintre preşedinte şi parlamentari pe tema înlocuirii premierului Emil Boc cu un tehnocrat. Dar şi votul dat împotriva arestării senatorului Dan Păsat exact în perioada în care România trebuia să-i convingă pe europeni că există voi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 54 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii / Zboruri deviate

HotNews acum 17 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°